INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 2,4% în primele trei luni

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat 2,47 milioane de persoane în primul trimestru, în creştere cu 2,4% faţă de perioada similară din 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,2%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 16,8%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în perioada menţionată au însumat 4,671 milioane, în creştere cu 2,4% faţă de cele din perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023.

Din numărul total de înnoptări, în primele trei luni, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 19,7%.

Durata medie a şederii în perioada analizată a fost de 1,8 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2024 a fost de 23% pe total structuri de cazare turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe judeţe, în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2024, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Bucureşti (425.500 persoane), Braşov (325.700 persoane) şi Prahova (141.600 persoane), iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Bucureşti (858.900 persoane), Braşov (618.300 persoane) şi Prahova (283.500 persoane).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024 au provenit din: Italia (51.600 persoane), Germania (37.200 persoane) şi Regatul Unit (26.700 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024 de 3,002 milioane persoane, în creştere cu 6,5% faţă de acelaşi interval al anului trecut.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024 de 4,478 milioane de persoane, în creştere cu 10,2% comparativ cu perioada similară din 2023.

De asemenea, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în luna martie 2024 au însumat 854.900 persoane, în creştere cu 4,9% faţă de cele din luna martie 2023. Din numărul total de sosiri, în luna martie 2024, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81%, iar sosirile turiştilor străini 19%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în luna martie 2024 au însumat 1,601 milioane, în creştere cu 5,1% faţă de cele din luna martie 2023. Din numărul total de înnoptări, în luna martie 2024, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat 21,8%.

Durata medie a şederii în luna martie 2024 a fost de 1,8 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2,1 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna martie 2024 a fost de 22,9% pe total structuri de cazare turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de luna martie 2023.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2024 au însumat 1,114 milioane persoane, în creştere cu 10,5% faţă de luna martie 2023.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna martie 2024 au însumat 1,488 milioane de persoane, în creştere cu 9,9% comparativ cu luna martie 2023.

AGERPRES

Articolul precedentBorussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după 1-0 cu PSG
Articolul următorJO 2024: Flacăra olimpică a ajuns la Marsilia, la bordul velierului Belem

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.