INS: Cheltuielile cu protecţia socială, în România, au avut o pondere de 16,2% din PIB, în 2022

Ponderea cheltuielilor cu protecţia socială a fost de 16,2% din Produsul Intern Brut (PIB), în 2022, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul anterior, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, în cursul anului analizat, cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 226,526 miliarde de lei (din care 225,236 miliarde de lei au reprezentat cheltuieli cu prestaţiile sociale), în creştere cu 14,5% faţă de 2021.

Datele INS relevă faptul că, în 2022, veniturile de protecţie socială au însumat 210,608 miliarde de lei, în creştere cu 8,2% comparativ cu anul precedent, iar ponderea acestora în PIB a fost de 15,0%, în scădere cu 1,4 puncte procentuale.

Totodată, cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 16,1% din PIB, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de anul 2021.

Ca şi în anii anteriori (2013-2022), protecţia socială a fost orientată cu precădere pentru acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrâneţe) şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii, care au implicat 49,9%, respectiv 27,9% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale. AGERPRES

Articolul precedentAproape 180.000 de certificate de cazier judiciar au fost eliberate în format electronic
Articolul următorANM: Cod galben de vreme instabilă şi ploi în 14 judeţe, pe parcursul zilei de miercuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.