INHGA: DEBITUL DUNĂRII VA AJUNGE LA 8.000 MC/S, ÎN ZILELE URMĂTOARE, DUBLU FAŢĂ DE MEDIA MULTIANUALĂ A LUNII SEPTEMBRIE

Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă.

Până pe 24 septembrie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.

De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7:00 – 24 septembrie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, iar pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.

Astfel, luni, 18 septembrie, debitele pe cursurile de apă se vor menţine la valori ridicate pe unii afluenţi din bazinele inferioare ale Siretului, Bârladului şi Prutului, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare.

Totodată, în prima parte a intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din majoritatea regiunilor, datorită precipitaţiilor prognozate.

AGERPRES

Articolul precedentFECHET: VOI PROPUNE O LISTĂ ÎNTREAGĂ DE INVESTIŢII PE CARE SĂ LE DEMARĂM ÎN REGIM DE URGENŢĂ ÎN JUDEŢELE GALAŢI ŞI VASLUI
Articolul următorEUROSTAT: ROMÂNIA A AVUT CEA MAI RIDICATĂ RATĂ ANUALĂ A INFLAŢIEI DIN UE ŞI ÎN LUNA AUGUST

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.