INHGA: COD GALBEN DE INUNDAŢII PE RÂURI DIN ŞAPTE JUDEŢE

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe râuri din şapte judeţe.

Potrivit hidrologilor, în intervalul orar 12:00 – 00:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Târlung (afluent al râului Râul Negru), Olt – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte S.H. Feldioara (judeţul Braşov), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa) şi Buzău – bazin amonte de Acumularea Siriu şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova).

Fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate pe parcursul zilei de luni, între orele 16:00 – 22:00, pe unele râuri mici din judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.

AGERPRES

Articolul precedentPATRU DIN ZECE ROMÂNI SUSŢIN CĂ PREŢURILE POMPELOR DE CĂLDURĂ SUNT PREA MARI (STUDIU)
Articolul următor4.204 CANDIDAŢI, PENTRU OCUPAREA A 1.795 DE LOCURI SCOASE LA CONCURS LA UMF „CAROL DAVILA”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.