Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția și a determinat-o să plece de acasă. Polițiștii l-au îndepărtat din locuință și i-au interzis să se apropie de soția sa.
În dimineața zilei de marți, 3 septembrie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către o femeie de 43 de ani, din comuna Săliștea, cu privire la faptul că, pe fondul geloziei, a fost agresată de soțul său și alungată de acasă.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Astfel, bărbatul de 48 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă față de soția sa.
În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.