Piețele financiare sunt într-o expansiune accelerată, potențată de schimbările economice, tehnologie și globalizare. Pe acest fond, apar din ce în ce mai multe persoane, de diferite vârste și niveluri de educație, care își doresc să înceapă să investească și, ca rezultat, apar, din păcate, și consultanții fără experiență care profită de acest trend pentru câștiguri rapide bazate pe lipsa de educație financiară a maselor.
Contextul financiar internațional
În ultimii ani am fost martorii unui trend ascendent legat de piețele financiare, investiții, monede virtuale și multe alte instrumente financiare. Hype-ul de pe Wall Street a ajuns în Europa, iar ulterior și în România, susținut de digitalizarea produselor și a proceselor – făcând în același timp ca acest domeniu să pară accesibil oricărei persoane care are la îndemână un laptop sau un mobil, wi-fi și ambiția de a ajunge la independența financiară rapid.
Piața de crypto-monede este într-o continuă extindere și diversificare. De exemplu, moneda de Bitcoin a stabilit un nou nivel de all time high la $62,000 în luna noiembrie a anului trecut, având o evoluție generală pozitivă, de la înființare, din 2008. O noutate pe piață este reprezentată de Lightning Labs – ce oferă o nouă versiune o software-ului de Bitcoin care să faciliteze tranzacții mai rapide între utilizatorii rețelei.
De ce este important să avem cunoștințe basic în domeniul financiar
Ca un context macro, piețele financiare s-au extins exponențial în ultimele decenii și oferă acum multe tipuri de instrumente financiare. Cei care tranzacționează pe astfel de piețe participă activ la dezvoltarea economiei globale și o influențează mai mult sau mai puțin în funcție de capacitatea de tranzacționare.
Tehnologia a contribuit la deschiderea acestor piețe și la crearea unui ritm alert de adaptabilitate la tendințele momentului și la trendurile din viitor, astfel că acest domeniu a devenit foarte atractiv, dar în același timp mai complex și mai avansat, atrăgând un public divers, atât ca nivel de educație, cât și ca potențial financiar.
În general, piețele financiare funcționează ca orice alte tipuri de piețe, dar în loc de produse și servicii, aici sunt schimbate bunuri mobile, produse și instrumente financiare. Există cerere și ofertă, iar scopul final al celui care tranzacționează este obținerea profitului, care implică la rândul lui anumite riscuri. Ele sunt de mai multe feluri, în funcție de tipurile de schimburi, de exemplu: piața bursieră, piața crypto-monedelor, Forex, piața monetară sau ipotecară.
Piața de investiții este tipul de piață unde investitorul alege ce comportament să adopte, în așa fel încât să poată obține câștigurile pe care și le dorește, dar asumându-și riscul pentru care se simte pregătit atât financiar, cât și psihologic, pentru că aici apar de cele mai multe ori acele situații în care auzim de colapsuri și persoane care nu sunt suficient de educate financiar pentru a face față acestor situații de risc.
Piața de cypto-monede este una dintre cele mai “tinere” piețe, apărută odată cu crearea primelor monede, token-uri, portofele virtuale și se caracterizează printr-un nivel ridicat de volatilitate provenit din lipsa unui terț care să controleze fluxul financiar. Schimbul se face între două entități necunoscute și vine cu beneficiul plăților instant și al rapidității tranzacțiilor, având o mai mare putere de extindere la nivel macro – global.
Cum arată acum piața financiară locală
Impactul global al izbucnirii crizei generate de COVID-19 asupra activităților economice și incertitudinile cu privire la evoluțiile viitoare ale economiilor globale mențin riscurile macroeconomice la un nivel ridicat, cu impact semnificativ asupra piețelor financiare. România este, ca orice altă tară, afectată de contextul macroeconomic, pliat pe situația politică și economică ce aduce și mai multă instabilitate. Însă spre deosebire de perioada 2008-2009, țările au reușit să gestioneze mai bine criza, iar revenirea va fi una mai rapidă.
Pe plan local, piața de cypto-monede este încă nereglementată, însă a fost dovedit faptul că, începând din 2018, interesul românilor față de acestea este în creștere, chiar depășind media europeană. Românii sunt atrași de cele mai noi produse de pe această piață, fiind la curent cu noile tehnologii, colectând însă informații care nu provin de fiecare dată din surse sigure, oficiale sau verificate.
Care este misiunea Vestor.ro
Vestor.ro este tipul de companie românească ce și-a propus ca principal obiectiv educația financiară, dar și dezvoltarea personală pentru fiecare client care își dorește acest lucru. În primul rând este vorba despre schimbarea unui mindset învechit legat de bani, bani care au fost priviți în societatea noastră până de curând sau chiar în prezent ca o resursă negativă sau ca un scop în sine, nu un mijloc pentru a obține un anumit grad de independență sau un stil de viață diferit.
Din păcate, în țara noastră, educația financiară lipsește total din educația de tip clasic, din școală sau din cadrul familiei sau comunității din care fac parte viitori adulți. Educația financiară de bază este una care este respectată la adevărata ei valoare în țările mai dezvoltate din Europa sau în America, unde procentul de alfabetizare din acest punct de vedere este unul mai crescut. Acest lucru se poate observa în maturitatea financiară a acestor piețe.
Conceptele legate de cunoștințele financiare, planurile de investiții sau achiziții sunt prezentate în cadrul cursurilor noastre de către practicanți în domeniu, investitori care înțeleg după zeci de ani de experiență cum funcționează piețele financiare. Trainerii nu doresc și nu promit să ofere garanții sau pont-uri legate de tranzacții de moment. Scopul lor este să educe un comportament sănătos și să le ofere cursanților resursele și inspirația de care au nevoie pentru a lua propriile decizii legate de utilizarea anumitor instrumente și de potențiale investiții financiare.
Trainingurile oferă beneficiul interacțiunii 1 la 1, în care atenția este concentrată pe cursant 100%, iar orice întrebare/nelămurire poate primi un feedback direct și imediat. Trainingurile sunt personalizate astfel pe nevoile clienților, oferind o experiență de calitate, cu informații documentate din surse de încredere publice.
Un alt beneficiu de care se pot bucura cursanții este comunitatea din care vor face parte în timpul și după parcurgerea modulelor, unde sunt schimbate resurse sigure, oficiale și sunt discutate procese și studii de caz, unde însă nu sunt oferite soluții magice de câștiguri vehiculate.
În timpul cursului, ai parte de suport din partea unor profesioniști care te ajută la eficientizarea timpului petrecut pe studiu, în așa fel încât tu să poți îngloba o cantitate mare de informații într-un timp cât mai scurt, nefiind însă suficiente orele petrecute aici.
Documentarea primită în cadrul cursurilor trebuie dublată de ore de studiu individual, multă răbdare și atenție, pentru ca cei care participă la curs să aibă toate tool-urile de care au nevoie pentru a știi ce decizii să ia. Domeniul, ca oricare altul, se poate plia pe anumite tipologii de clienți, înclinați spre cunoaștere și aprofundare, pragmatici, care înțeleg “matematica” din spatele tuturor graficelor și care au perseverența de a înainta în acest proces pentru a obține rezultatele dorite. Nu este un domeniu la îndemână pentru oricine, mai ales din prisma faptului că vine la pachet cu anumite riscuri financiare și personale.
Dezavantajele unei piețe în care lipsește educația financiară
Greșeala care apare de cele mai multe ori când vine vorba de participarea la trainingurile de acest tip și în special cele oferite de Vestor.ro, este mirajul unui câștig garantat sau a unei rețete de succes general valabilă care se potrivește oricărui cursant. Piața financiară este un domeniu ce necesită educație, pe care trainerii o oferă, însă este nevoie de mult mai mult decât atât, este nevoie de studiu aprofundat, de o tipologie de mindset și de multe sesiuni de trial and error. Există multe persoane care “se inspiră” de pe rețelele sociale unde au apărut figuri mai mult sau mai puțin avizate, care promit pont-uri nefondate și care destabilizează în timp încrederea oamenilor în produsele și educația financiare.
Putem contrabalansa aceste tipuri de comportament și decizii luate pripit prin educație timpurie sau educație specializată pentru adulții interesați să descopere mai multe despre acest domeniu. Suntem deschiși să primim întrebări legate de procesul nostru și ne dorim ca în continuare să punem umărul la crearea unui mindset sănătos legat de bani și câștigarea acestora.
De exemplu, vrem să îți facem cunoștință cu Alexandru Firica, CEO-ul unui service specializat pe reparații auto, care a participat la cursurile noastre în anul 2021. Timp de 3 luni, în care a investit timp și în studiu individual, a reușit să își formeze o viziune completă a acestui domeniu, reușind să aleagă strategia potrivită pentru nevoile și timpul pe care acesta reușește să îl aloce lunar pentru acest domeniu. Astfel că, anul trecut a reușit sa obțină un randament de 32% pe piața acțiunilor.
Trainer-George Constantin Busuioc: Admir determinarea și perseverența lui Alexandru. A înțeles că este o călătorie de lungă durată încă de la primele ședințe și a reușit să mențină un echilibru între mediul de afaceri, viața personală și domeniul investițiilor.
Ce soluții propunem
Pentru o abordare corectă a piețelor financiare este în primul rând nevoie de alfabetizarea în domeniul financiar și informarea din surse sigure. Câteva dintre publicațiile serioase pe care noi le urmărim sunt: Wall Street Journal, CNBC, Fxstreet, Trading central, Fxempire și Bloomberg.
Alte două aspecte importante sunt verificarea surselor, conturilor, brandurilor și persoanelor care oferă “sfaturi financiare” și folosirea unei gândiri critice în cazul oricăror propuneri primite, pentru a diminua riscurile de a face alegeri nepotrivite.