Începe Turneul Stradivarius 2024

Până pe 16 iulie, Alexandru Tomescu va susţine 18 concerte, atât în oraşe, cât şi în zone rurale, cu lucrări de Johann Sebastian Bach.

Violonistul Alexandru Tomescu pornește, marți, într-un nou turneu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Potrivit Radio România Muzical, primul concert „Metamorfoze” este programat de la ora 19:30, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” din Constanţa.

Turneul cu 18 opriri

Până pe 16 iulie, apreciatul artist va susţine 18 concerte, atât în oraşe, cât şi în zone rurale, cu lucrări de Johann Sebastian Bach, care iniţial au fost compuse pentru violoncel și au fost transcrise pentru vioară de Werner Icking.

Itinerariul mai include Focşani, la Ghimeş (Bacău), Mihăileni (Botoşani), Siret (Suceava), Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Sebeş (Alba), Mediaş, Sibiu, Hobiţa (Gorj) – la Casa memorială Constantin Brâncuși, Câmpulung Muscel, Braşov – la Biserica Neagră, Cabana Caraiman (Buşteni), iar ultimele două concerte vor fi în Bucureşti, unul la Catedrala Sfântul Iosif, celălalt la Mănăstirea Stavropoleos.

Lighting design semnat de Sergiu Ardelean

Pentru al 17-lea an, Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius realizează o astfel de călătorie artistică prin ţară.

Cele 6 suite ale lui Bach sunt puse în valoare și printr-un lighting design conceput special pentru acest turneu de regizorul Sergiu Ardelean.

Create aproximativ în perioada 1717 – 1723 și descoperite întâmplător într-un anticariat din Barcelona, în 1890, lucrările sunt o dovadă a virtuozității compozitorului german.

Concertul este „o călătorie captivantă din punct de vedere emoțional, de la Preludiul de deschidere până la Giga finală, evocând o serie de sentimente, de la introspecție și melancolie, la bucurie și triumf”, potrivit organizatorilor turneului.

Foto: Radio România | Alexandru Dolea

Articolul precedentAlerte meteo de caniculă și furtuni! COD GALBEN în mai multe zone
Articolul următorNegocierile de aderare la UE, lansate oficial de Republica Moldova şi Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.