Începe NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ pentru Elena Udrea: CINE tremură la venirea în țară a fostului ministru

Începe numărătoarea inversă pentru Elena Udrea. Săptămâna aceasta, cel mai probabil, fostul ministru va fi adus în țară. Încă se așteaptă informarea oficială din partea instanței din țara vecină care a decis să o trimită pe Udrea în România pentru a ispăși aici pedeapsa de șase ani în dosarul „Gala Bute”. 

 

Instanța din Bulgaria a decis, la finalul săptămânii trecute, că Elena Udrea va fi predată autorităților din România.

Înaintea pronunțării din Bulgaria, fostul ministru al Turismului a afirmat că în dimineața zilei în care s-a pronunțat sentința de condamnare în România, 2 dintre judecători ar fi fost chemați și amenințați să nu accepte rejudecarea procesului.

 

La ieșirea din sala de judecată, Elena Udrea a declarat că „s-au făcut presiuni uriașe pentru această decizie 100%. Se pare că nu există justiție pentru mine sau cel puțin nu în România și Bulgaria. Nu am un mesaj în acest moment pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorilor. Nu este momentul să vorbim despre asta”, potrivit Realitatea PLUS.

„O să vorbim curând despre ce s-a întâmplat pe 7 aprilie. Dacă este adevărat că în 7 aprilie, doi judecători din completul care a pronunțat decizia împotriva mea au fost chemați la Parchetul General și amenințați cu pușcăria dacă îmi admit contestația. Vom vorbi despre asta. În 7 aprilie, în ziua în care s-a pronunțat decizia în cazul meu”, a mai spus Udrea.

 

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Fostul ministru al Dezvoltării a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.

Articolul precedentAvertisment ÎNFIORĂTOR: Arsenalul nuclear global se va extinde pentru prima dată după Războiul Rece. Care este CAUZA
Articolul următorAlertă meteo. Cod galben de fenomene extreme: furtuni cu grindină și vijelii periculoase – cele mai afectate județe: HARTA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.