Încep controalele în magazine – Se verifică dacă s-a aplicat scăderea prețurilor la alimente

Inspectorii Antifraudă au declanşat o campanie de verificare a modului în care este respectată decizia Guvernului, dispusă în acord cu comercianţii, de reducere a adaosului comecial la o serie de alimente de bază. 

În primă fază sunt controlaţi importatorii şi achizitorii intracomunitari de bunuri, urmând ca verificările să ajungă ulterior şi la alte companii de pe lanţ, printre care şi retailerii, relatează Profit.ro.

Antifrauda este direcţia ANAF responsabilă cu prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prin controale antifraudă inopinate, controale documentare etc.

Mai multe instituţii, printre care şi Consiliul Concurenţei, verifică, în funcţie de ariile de competenţă, cum este aplicat mecanismul Guvernului referitor la preţurile alimentelor de bază.

Cotele de adaos comercial practicate de procesatori şi comercianţi sunt acum de maximum 20%, în timp ce cota de adaos comercial practicată pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor, poate fi de maximum 5% față de prețul de achiziție în cazul a 14 produse agricole şi alimentare. Prevederile se aplică timp de 3 luni, de la 1 august, iar în funcţie de rezultate, Executivul va lua o nouă decizie cu privire la această măsură.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi, că a văzut preţuri reduse şi cu 50% la alimentele de bază în unele magazine, măsură care protejează puterea de cumpărare a oamenilor, dar, mai important, va duce rapid inflaţia la o singură cifră.

Articolul precedentPrognoza meteo pe 4 săptămâni – Cum va fi vremea la început de septembrie
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.