ÎNCĂ 69 DE CETĂŢENI ROMÂNI ŞI MEMBRI DE FAMILIE AU FOST REPATRIAȚI DIN LIBAN

MAE a reamintit că, încă din luna octombrie 2023, este în vigoare un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „Evitaţi orice călătorie!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze.

Încă 69 de români și membri de familie de gradul I ai acestora au fost repatriați din Liban, fiind transportați la bordul unei aeronave a Forțelor Aeriene Românie, potrivit unui anunț făcut luni, 7 octombrie, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Dintre cei 69 de oameni, majoritatea sunt femei, copii, persoane cu probleme medicale sau aflate în zona de risc maxim.

Conform sursei citate, cele 69 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut şi de două echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de reacţie rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie şi îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare îmbarcării.

De asemenea, au fost făcute demersuri pe lângă autorităţile locale competente pentru realizarea zborului în condiţii de siguranţă, potrivit Agerpres.

Operaţiunea este susţinută și de alte autorităţi române. La sosirea pe teritoriul României a cetăţenilor români şi a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne aceștia primesc asistenţa necesară în strânsă cooperare cu organizaţii neguvernamentale şi Primăria Bucureşti.

Numărul total de români evacuați din Liban

Până în prezent, conform Ministerului Afacerilor Externe, 212 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Liban.

MAE şi Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români şi membrii lor de familie care şi-au semnalat prezenţa şi s-au înregistrat la misiunea diplomatică.

Ministerul a reamintit că, încă din luna octombrie 2023, este în vigoare un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „Evitaţi orice călătorie!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze. Informaţiile sunt actualizate în mod constant pe site-ul instituției, în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune.

MAE a reiterat recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare.

Articolul precedentTENIS: JAQUELINE CRISTIAN S-A CALIFICAT ÎN TURUL AL DOILEA LA WUHAN (WTA)
Articolul următorMINISTRUL ENERGIEI: VOM PROTEJA CONSUMATORII FINALI VULNERABILI, DUPĂ 1 APRILIE 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.