În cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., a început procedura de plată pentru aplicanții admiși la cea de-a doua sesiune a Măsurii 1 – „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”, care au atribuite numere RUE între 1 și 20.000.
„Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (M.A.T.) a început procedura de plată și fac apel către toate structurile asociative să ne ajute în diseminarea informației pentru ca beneficiarii să nu se mai afle în situații administrative care ar putea fi evitate. Către profesioniștii și antreprenorii care au aplicat pe Măsura 1, am rugămintea de a citi contractul și de a respecta clauzele acestuia. Vrem să nu mai fim în situația în care banii să revină la bugetul M.A.T.”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
Plățile pentru cea de-a doua sesiune a Măsurii 1 se vor realiza în două tranșe. Aplicanții admiși care au atribuite numere RUE între 1 și 20.000 vor accesa www.granturi.imm.gov.ro, respectiv partea de front office, modulul „Contractare”. Ulterior, vor completa contul IBAN al societății cont curent sau cont de grant) și vor descărca contractul de finanțare generat. Acesta trebuie să fie semnat cu semnătură electronică și mai apoi reîncărcat și transmis în aplicație. Termenul pentru a îndeplini această procedură este 5 zile de la data transmiterii deciziei de acceptare, sub sancțiunea respingerii cererii de finanțare.
„Doresc să atrag atenția asupra termenului de 5 zile și rog aplicanții să se încadreze în limita de timp pentru a evita situația nedorită de respingere la finanțare din acest motiv”, a precizat Constantin-Daniel Cadariu.
Măsura 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” este parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, cu completările și modificările ulterioare. Amintim că pentru prima sesiune a Măsurii 1, toți cei 17.369 de aplicanți admiși au beneficiat de migrogranturile în valoare de 2.000 euro.
Plata granturilor pentru beneficiarii cu numerele RUE 20.001-33.555 se va realiza după terminarea etapei de evaluare a celor 13.554 de solicitări.