În arest pentru lipsire de libertate! Ce a făcut un bărbat din Alba care nu a acceptat despărțirea de iubită

La data de 4 iulie 2022, în jurul orei 9,15, în urma unui apel prin 112 făcut de o femeie din Alba Iulia, care a sesizat faptul că fiica sa este împiedicată să plece dintr-o locuință din Alba Iulia, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au deplasat la adresa indicată. 

 

Întrucât nu s-a primit răspuns la apelul de a deschide ușa, iar din interior se auzeau țipete de ajutor, polițiștii au procedat la pătrunderea în forță. 

 

În interiorul apartamentului au fost identificați un bărbat de 27 de ani și o femeie de 31 de ani, iar din primele cercetări a rezultat că, în seara zilei de 3 iulie 2022, femeia s-ar fi deplasat la locuința fostului său concubin, iar acesta ar fi amenințat-o,   agresat-o și ar fi împiedicat-o să părăsească apartamentul. 

 

Față de bărbat, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violențe și amenințare, urmând ca în cursul zilei de azi, 5 iulie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. 

 

Polițiștii au emis, față de bărbat și un ordin de protecție provizoriu, prin care i-a fost interzis să se apropie de fosta sa parteneră. 

 

Cercetările sunt continuate. 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDoi ani, 4 luni și 175 de zile va sta la închisoare un bărbat pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului
Articolul următorUn bărbat din Sebeș, căutat de autoritățile din Luxemburg, a fost prins de polițiștii din Alba..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.