În după amiaza zilei de 8 iunie 2023, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit pe raza localității Cetea, comuna Galda de Jos, unde o femeie de 52 de ani a fost agresată de către soțul său.
Din primele cercetări, a rezultat că, în urma unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, ar fi agresat-o pe soția sa, provocându-i leziuni la un picior.
Femeia a fost transportată la spital, unde a rămas internată, iar, în urma aplicării formularului de evaluare al riscului a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
Ulterior, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Sursa: Realitatea de Alba