Aproximativ 70% dintre antreprenori se așteaptă ca în următoarele 12 luni impozitul pe venitul din salarii să crească, iar peste două treimi estimează o majorare a impozitului pe profit, arată un sondat al Barometrului Antreprenorilor New Money INSCOP.
„Antreprenorii sunt conectaţi la dezbaterea din societatea românească cu privire la sustenabilitatea deficitelor, aşteptările în general la finalul unor cicluri electorale. Întotdeauna aceste tipuri de percepţii le regăsim, de regulă, în anii electorali. Avem 70% dintre antreprenori care declară că se aşteaptă ca impozitul pe venitul din salarii să crească fie foarte mult, fie puţin în următoarele 12 luni.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, două treimi dintre antreprenori (66%) cred că impozitul pe profit va creşte puţin sau chiar va creşte foarte mult, o intensitate destul de ridicată în ceea ce priveşte ponderea celor care cred că va creşte foarte mult (25%). Referitor la impozitul pe dividende, acelaşi tablou. Aproape 70% dintre respondenţi consideră că, în următoarele 12 luni, aceste taxe vor creşte. În ceea ce priveşte TVA, vedem o intensitate mai redusă. Cei mai mulţi cred că TVA va rămâne neschimbată, însă avem o treime care consideră că va creşte puţin.
Când vorbim despre TVA, vorbim despre o taxă aplicată întregii populaţii şi, atunci, aşteptările cu privire la presiunea fiscală sunt mai moderate. Antreprenorii consideră că o astfel de taxă ar avea şanse mai mici să fie aplicată, în condiţiile în care este afectată întreaga populaţie. Cu toate acestea, aproape 50% dintre antreprenori consideră că există posibilitatea ca TVA să crească în următoarele 12 luni”, a declarat marţi Remus Ioan Ştefureac – preşedinte INSCOP, România.
În ceea ce priveşte dobânda la credite, preşedintele INSCOP a precizat că 11% dintre antreprenori consideră că va creşte foarte mult, 34% că va creşte uşor, 18% dintre oamenii de afaceri cred că va rămâne la fel, 20% că va scădea uşor, iar 15% că va scădea mult. Astfel, aproximativ 45% dintre antreprenori consideră că, în următoarele 12 luni, va creşte dobânda la credite.
67% dintre antreprenori cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcție greșită
Referitor la percepţia cu privire la cursul de schimb leu-euro, 50% dintre antreprenori consideră că va creşte uşor, 5% va creşte mult, iar 35% că va rămâne la fel.
Datele barometrului realizat în România au fost culese în perioada 13-25 august pe un eşantion de 1.450 de antreprenori, reprezentativ pentru antreprenorii din România.
„O primă întrebare pe care am adresat-o a fost: În ce direcţie credeţi că se îndreaptă lucrurile în România? 28-29% dintre antreprenori consideră că lucrurile merg către o direcţie bună, iar 66-67% dintre antreprenori într-o direcţie greşită. Cifrele seamănă foarte bine cu modul în care populaţia generală evaluează direcţia în care merge merge ţara”, a menţionat Ştefureac.
Întrebaţi cum apreciază situaţia economiei României faţă de acum 1 an, 1% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că situaţia este mult mai bună, 12,7% că este mai bună, iar 15,8% că situaţia este la fel. Aproximativ 44,7% consideră că situaţia economiei naţionale este mai proastă faţă de acum 1 an, iar 24% că este mult mai proastă. Circa 1,7% dintre participanţii la sondaj nu ştiu sau nu pot aprecia, iar 0,1% nu răspund la această întrebare.
În ceea ce priveşte evoluţia economiei României în următoarele 12 luni, 0,8% dintre antreprenorii intervievaţi cred că situaţia economiei în următoarele 12 luni va fi mult mai bună, 13,4% că va fi mai bună şi 21,1% că va fi la fel. Pe de altă parte, 35,3% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că situaţia va fi mai proastă, iar 26,1% că situaţia va fi mult mai proastă. Aproximativ 3,2% nu ştiu sau nu pot aprecia.