Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora

Poliţia de Frontieră atrage atenţia asupra actelor de călătorie ale minorilor, în special în perioada vacanţei de vară când mulţi români pleacă în străinătate cu copiii, în ultima lună aproximativ 430 de minori nefiind lăsaţi să treacă graniţa, din cauză că părinţii sau însoţitorii nu deţineau documentele necesare.

Având în vedere că a început vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română reamintește condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. În ultima lună (19.05-19.06), polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria a aproximativ 430 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorul în condiții legale, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din totalul celor aflați în această situație de la începutul anului și până în prezent (aproximativ 1800 cetățeni români minori).

Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori în următoarele cazuri:

a. în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi

b. în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părintesau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

c. în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:

  • a ambilor părinţi,
  • a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
  • a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.

Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.

Menţionăm că, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei, precum  și condiția indicării exprese a statului/statelor de destinație.

De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România. Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se face cu documente în acest sens, după caz: paşaportul sau documentul de indentitate al minorului în care este menţionat domiciliul, permisul de rezidenţă, adeverinţe care atestă rezidenţa etc.

Detalii suplimentare privind condiţiile de călătorie ale minorului, cetăţean român, se regasesc la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html 

De la începutul acestui am, polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria a peste 1.800 cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiții legale. Însă aceste situații sunt constatate tot mai des o dată apropierea finalizării cursurilor și începerea vacanțelor de vară. Astfel, începând cu 19.05.2023, polițiștii de frontieră nu au permis ieșirea din țară a peste 430 cetățeni români minori (aproximativ un sfert din totalul de la începutul anului), aflați într-una din situațiile de mai jos:

  • nu posedau documente de călătorie valabile;
  • părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială;
  • însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar.

Informații privind călătoria în străinătate sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.  informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră

Articolul precedentFrații Tate riscă până la 13 ani de închisoare
Articolul următorCristian Popescu Piedone, ELIBERAT din închisoare! A fost ACHITAT pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.