Un tânăr din comuna Crăciunelul de Jos a fost reținut de polițiști. Ar fi sustras motorină din rezervorul unui camion parcat. 

 

La data de 6 aprilie 2022, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au fost sesizați de către un tânăr din comuna Crăciunelul de Jos, cu privire la faptul că i-a fost sustrasă o cantitate de motorină, din rezervorul camionului pe care l-a lăsat parcat pe o stradă din comună. 

 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea furtului, un tânăr de 22 de ani, din Crăciunelul de Jos. Acesta ar fi acționat, pe timp de noapte și ar fi reușit să fure cantitatea de 25 de litri de motorină. 

 

Pe numele său, a fost întocmit un dosar penal, pentru furt calificat, iar polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore. 

 

În cursul zilei de azi, 7 aprilie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Sursa: Realitatea de Alba