Hoț de lemne, depistat de polițiști

Un bărbat din comuna Poșaga este cercetat de polițiști după ce ar fi tăiat 16 metri cubi de material lemnos de pe terenul împădurit al unui cetățean. Prejudiciul a fost recuperat și restituit păgubitului.

La data de 15 iulie 2020, polițiștii Postului de Poliție Poșaga au întocmit dosar de cercetare penală față de un bărbat de 60 de ani, din comuna Poșaga, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie – iulie 2020, ar fi tăiat, fără drept și fără să fie marcați de organele silvice, mai mulți arbori din speciile fag și molid de pe un teren împădurit, situat în afara fondului forestier național, pe raza comunei Poșaga, care aparține unui cetățean cu domiciliul în județul Cluj.

Bărbatul ar fi transportat o parte din materialul lemnos, rezultat în urma tăierilor ilegale și l-ar fi folosit în interes personal, iar 16,9 metri cubi de material lemnos a fost găsit de polițiști la locul din care a fost tăiat, acesta fiind restituit păgubitului.  

Articolul precedentDosare penale pentru doi șoferi depistați băuți la volan
Articolul următorNu s-a asigurat și a produs un accident rutier în Alba Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.