HAOSUL PERSISTĂ pe Aeroportul Otopeni din cauza lipsei de personal: românii, nevoiți să stea la cozi infernale

Este dezastru pe Aeroportul Otopeni. Oamenii stau la cozi uriașe chiar înainte de a pleca în vacanță și asta din cauza crizei acute de personal. Mai multe zboruri au fost anulate, iar bagajele nu ajung la timp la avion. Pasagerii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Totul în timp ce, prețurile biletelor companiilor low cost cresc vertiginos. 

 

Pe Aeroportul Otopeni oamneii stau la cozi interminabile ore în șir, fie pentru a-și face check în, fie la controlul de pașapoarte, iar acest lucru se întâmplă în mare parte din cauza lipsei acute de personal. 

Oamenii sunt revoltați și spun că este inadmisibil să aștepte peste 7 ore în aeroport. Alții, mai norocoși, spun că au fost cazați la un hotel în după ce zborurile au fost reprogramat pentru a doua zi.

 

Însoțitorii de bord îi sfătuiesc pe oameni să își cumpere bilete de zbor de dimineață, și asta pentru că atunci este cel mai puțin probabil să apară întârzieri. Spun ei că problemele încep să apară în a doua parte a zilei.

Cu toate astea, astăzi au fost întârzieri chiar și la cursele de dimineață.

 

O problema majoră din cauza căreia se crează haos și aglomerație pe aeroporturile din țară, dar și din Europa este că operatorii companiilor aeriene nu au reușit să revină la numărul de angajați de dintaintea pandemiei, motiv pentru care personalul abia mai face față numărului mare de persoane care fie pelacă în vacanță, fie definitiv din țară. 

 
 
Articolul precedentEnergia electrică, tot mai scumpă în Europa. PRESIUNE URIAȘĂ pe bugetul de stat
Articolul următorMinistrul Daea s-a dus pe câmpurile uscate de secetă: PRIMELE MĂSURI anunțate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.