Haosul din energie crește de la o zi la alta: Industria, în pericol – Discuții pe ultima sută de metri

Haosul din energie trece la o nouă etapă! Sindicaliștii avertizează că prețul energiei pune în pericol industria și că tot mai multe fabrici și firme din România riscă să intre în insolvență sau chiar să se închidă. Între timp coaliția încă se ceartă pe modificarea legii din energie iar furnizorii avertizează că nu vor avea timp să emită facturile.

Restrângerea activității, un risc crescut de insolvență și imposibilitatea de a mai produce se numără printre riscurile majore cu care se confruntă multe firme din România, susține Confederația Concordia.

”Este important ca în ciuda urgenței orice noi soluții să fie discutate și să existe o consultare reală și transparentă cu industriile. Se discută un al patrulea cadru de ajutor în doar 12 luni, iar cu apropierea iernii economia nu își mai permite soluții incomplete sau care pun presiune prea mare doar pe anumite sectoare”, spun oficialii asociației.

Multe dintre companiile din România își văd pusă în pericol buna funcționare, iar cei care întâmpină cele mai mari dificultăți vin din industria producătoare (mobilă, automotive, bere, sucuri etc), dar și din alte industrii ca transportul feroviar sau comerț (în special comerțul cu alimente unde lanțul de frig este esențial), așa cum reiese si dintr-un sondaj recent efectuat în cadrul Concordia. Pentru foarte multe companii bugetul a fost afectat în mare măsură de creșterea costurilor cu energia și aproape toți au probleme cu achiziționarea energiei (din cauza OUG 119/2022 piața energiei este blocată), iar aceste presiuni îi fac pe mulți să ia în considerare scenarii care obligă la reducerea activității, cel puțin temporar. În următoarele 3-6 luni multe companii se vor confrunta cu acest risc al nevoii de a reduce sau stopa activitatea, au mai adăugat oficialii Federației.

Pentru a atenua efectele crizei, membrii intervievați au luat măsuri care să îi ajute să reducă impactul prețurilor foarte mari la energie. Aproape toate companiile au luat măsuri de reducere a consumului de energie, au investit în producerea de energie și eficiență energetică, și-au reorganizat activitatea internă și cea cu publicul, și-au restrâns activitatea și, din păcate, unele firme au apelat inclusiv la șomajul tehnic. Multe companii consideră că fără intervenția statului nu vor putea trece peste această criză care a fost generată de factori externi economiei.

Pentru unele dintre firme, scenariile lunilor viitoare sunt pline de incertitudini și o parte dintre companii pot fi nevoie nevoite, în absența altor măsuri decât cele adoptate până acum, să-și închidă facilități și să concedieze angajați. Cu toate că investițiile în panouri fotovoltaice sau alte soluții alternative de producerea a energiei continuă, pentru mulți angajatori măsurile luate la nivel de companie se dovedesc a fi  insuficiente, având în vedere nivelul de expunere la prețurile și dificultățile de achiziție de energie.

”Este important să punctăm că dincolo de problemele companiilor consumatoare de energie persistă o serie de probleme la nivelul producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor de energie rezultate din intervenții necoordonate și disfuncționalitățile pieței în consecință sau întârzieri la restituirea sumelor datorate de stat.

”Am propus o serie de măsuri care să fie luate în considerare de către decidenți, în documentul de poziție Către o soluție pentru criza din energie. Am venit cu propuneri atât pentru consumatori, cât și pentru producători și furnizori. Înțelegem urgența, dar solicităm o minimă consultare publică astfel încât eventuale disfuncționalități ale unui nou cadru de ajutor să fie descoperite și discutate înainte de intrarea lui în vigoare”.

Articolul precedentMilitarii rămân cu pensiile speciale pe fondul războiului – Anunțul lui Marius Budăi
Articolul următorUn bărbat din Blaj a ajuns în arest după ce a fost găsit în parc cu o macetă! Nu era la prima abatere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.