Plafonarea și compensarea la plata facturilor de energie electrică și gaze naturale s-ar putea transforma într-un coșmar pentru români, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Din cauza unor disfuncționalităților pe circuitul reglementărilor, milioane de consumatori riscă să primească în decembrie 2 facturi. În direct la Realitatea Plus, vicepreședintele ANRE a explicat că unii furnizori au preferat să amâne expedierea emiterii facturilor pe noiembrie, pentru că nu știu deocamdată cum să aplice compensările.
Haosul din piața energetică a fost provocat de faptul că guvernul a adoptat reglementările privind compensarea parțială a consumului și plafonarea tarifelor, dar nu a publicat și normele de aplicare. Acest lucru, a afirmat vicepreședintelui ANRE Zoltan Nagy-Bege, ar fi trebuit să se întâmple în cel mult 2 săptămâni de la adoptarea actului normativ
„Este adevărat că anumiți furnizori și-au asumat să aplice legea privind plafonarea si compensarea facturilor fără să fie emise normele de aplicare, urmând ca dacă după apariția normelor, dacă sunt diferențe, acestea să fie recuperate. Alți furnizori, care nu au avut întârzieri, nici nu au aplicat reglementările”, a afirmat Nagy, în direct la Realitatea Plus.
Potrivit oficialului ANRE, atât pentru gaze naturale, cât și pentru energie electrică, ar fi vorba de aproape un milion și jumătate de consumatori care nu au primit facturile în noiembrie.
Potrivit unor estimări făcute de specialiștii în energie, există riscul ca unii consumatori care plăteau, de exemplu, 300 de lei pe lună, să se trezească în fața a 2 facturi majorate, care ar ajunge la 1.000 de lei.
La sfârșitul lunii octombrie s-a aprobat în Parlament OUG 118 privind compensarea facturilor la energie electrica și gaze naturale, dar normele de aplicare n-au apărut nici până acum, deși legea prevedea termen de 15 zile.