Haos la Ministerul Muncii. Ce se întâmplă cu pensiile oamenilor

Potrivit Ministerului Muncii, 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la şase luni de întârziere, iar media întârzierilor este între una şi trei luni, scrie realitatea.net.

 

Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, în medie cu una-trei luni, dar în unele cazuri sunt întârzieri de până la şase luni, la nivelul lunii septembrie, potrivit Ministerului Muncii. Ministrul Violeta Alexandru le-a cerut directorilor de la casele de pensii, într-o videoconferinţă, să prezinte, până în prima săptămână din decembrie, o situaţie la zi, dar şi soluţii pentru rezolvarea problemelor.

 

Potrivit Ministerului Muncii, 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la şase luni de întârziere, iar media întârzierilor este între una şi trei luni.

 

„În videoconferinţa organizată de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, cu cei 42 de directori executivi ai caselor judeţene de pensii plus cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti, fiecare director a fost întrebat cu privire la aceste întârzieri, dându-li-se termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea lor”, scrie într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Muncii.

 

Conform sursei citate, raportat la numărul de pensionari din fiecare judeţ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele cinci case de pensii sunt, în ordine: Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 şi Argeş.

 

Principalele cauze se referă la prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare a stagiului de cotizare; termenele de soluţionare la Comisia Centrală de Contestaţii care pot dura până la 2 ani; o improprie împărţire a sarcinilor între operatori şi verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; Nivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituţiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.

Articolul precedentRomânii pierd opt luni din viață din cauza poluării – Studiu
Articolul următorFOTO | Trafic de droguri la Cluj! Doi tineri prinşi cu aproape 1 kilogram de cannabis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.