Halloween, la Castelul Bran. Ce surprize s-au pregătit pentru vizitatori

Considerat casa lui Dracula, Castelul Bran a pregătit o sumedenie de evenimente pentru weekendul 28-29 octombrie.

Sărbătoarea de Halloween, îndrăgită în special de cei mici, se adresează în primul rând adulților, cel puțin la celebrul castel din județul Brașov, cunoscut în Marea Britanie și în Statele Unite drept reședință a contelui Dracula.

Turiștii, atât români, cât și străini, au avut grijă să-și rezerve din timp un loc în pensiunile și hotelurile din Bran, încât să se poată bucura de evenimentele organizate aici. Chiar și administrația castelului a fost obligată să înceapă binecunoscutele tururi mult mai devreme, ca urmare a numărului crescut de solicitări.

Cererea este foarte mare anul acesta, astfel că, pentru prima dată în istorie, turul va începe încă de la ora 9 dimineața și se va încheia la miezul nopții, când va fi ultima intrare. Pentru ca efectul să fie cel dorit, pe durata întregii zile castelul va avea obloanele trase. Efectele video și audio, actorii care interacționează cu vizittorii sunt alte ingrediente care vor face din tur unul cu adevărat de groază”, a precizat Alexandru Prișcu, purtătorul de cuvânt al Castelului Bran.

Patru variante de tur al castelului

Ca de obicei, castelul oferă patru variante pentru tur, în funcție de ce își doresc vizitatorii.

Halloween Special Tour (bilete adulți: 100 lei / bilete copii: 50 lei) în intervalul orar 09:00 – 24:00 (ultima intrare) – efecte speciale audio – video, actori care interacționează cu vizitatorii, spatii intunecate sau putin luminate.

Halloween Combo Ticket (250 lei (exclusiv pentru adulți), care include Halloween  Special Tour si Halloween Party (cort de 600 mp amplasat în Parcul Regal, DJ set, lumini, bar, intre orele 21:00 si 04:00). Oaspeților li se vor oferi brățări de acces, valabile pentru petrecere și tur.

Halloween Dinner la Casa de Ceai a Reginei Maria (600 lei) include meniu cu 4 feluri de mancare si un pahar de vin/vin spumant. Sunt disponibile 2 sloturi pentru rezervari, respectiv 18:00 si 21:30.

The Count Special Guest Ticket (800 lei) include Halloween Dinner, Halloween  Special Tour si Halloween Party. În afară de prima variantă de tur, biletele erau vândute încă de la începutul verii, însă, între timp, s-au vândut și cele pentru Halloween  Special Tour.

În afară de decorațiunile specifice, evenimentul de anul acesta va oferi o experiență senzorială unică oaspeților: muzică și sunete horror, personaje fantastice, proiecții speciale, recuzită de film, bomboane pentru copii. Luminile difuze și podelele care scârțâie vor adăuga farmec atmosferei. De asemenea, pentru cei curajoși, Tunelul Timpului va găzdui un show special și biletul va costa 40 lei. Curajoșii vor fi răspltiți cu un shot de vodcă neagră.

La 9 seara începe petrecerea din Parcul Regal, unul dintre cele mai așteptate evenimente, care se va încheia abia la 4 dimineața, după 7+1 ore de distracție „îngrozitoare“ (deoarece, în noaptea de sâmbătă spre duminică se schimbă și ora).

După Bran, în topul celor mai înfricoșătoare localități din Europa mai figurează Triora, din nord-vestul Italiei, Pluckley, din Anglia, cunoscut și drept cel mai bântuit loc din Regatul Unit, Ochate, din Spania și Roslin din Scoția.

SURSĂ: Adevărul.ro

Articolul precedentConsultații gratuite pentru mii de români prin intermediul Spitalului mobil AUR și Caravanei România Suverană
Articolul următorAlexandra Păcuraru: Am tăcut prea mult, am îndurat prea mult umilința la care ne-au supus politicienii care au pus stăpânire pe țară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.