Guvernul vrea să majoreze salariul minim brut pe ţară garantat în plată la 3.700 lei

Guvernul vrea ca de la 1 iulie să majoreze salariul minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 lei.

Majorarea salariului minim pe economie la 3.700 de lei începând cu 1 iulie se va afla pe agenda Guvernului în această săptămână. România se aliniază, astfel, directivei europene privind stabilirea salariului minim brut pe ţară, care presupune că angajaţii cu venituri mici vor fi plătiţi cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie.

Premierul Marcel Ciolacu declara că această decizie se încadrează în intenţia Guvernului de creştere a veniturilor şi protejare a puterii de cumpărare a cetăţenilor. Totodată, Executivul va discuta şi despre reorganizarea ANPC.

Reporter: Andrei Şerban: ”Guvernul vrea ca de la 1 iulie să majoreze salariul minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 lei. Aceasta înseamnă o majorare netă de 242 de lei. Deducerea fiscală de 200 de lei se va menţine până la sfârşitul anului. Premierul Marcel Ciolacu sublinia că această deducere, împreună cu eforturile de reducere a inflaţiei, vor proteja puterea de cumpărare a angajaţilor cu venituri mici.

Şi Ministerul Economiei pune pe agenda de lucru a Executivului un act normativ care reorganizează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Hotărârea prevede desfiinţarea unui număr de 23 de posturi de conducere din 99. De asemenea, se desfiinţează şi opt comisariate regionale şi se înfiinţează un comisar şef, asimilat cu funcţia de director executiv, care are în subordine 41 de comisariate judeţene şi şase sectoriale. Personalul din structurile desfiinţate a fost preluat în alte structuri ale instituţiei, iar Centrul European al Consumatorilor este reorganizat şi el la nivel de direcţie.

 

Articolul precedentA murit Ștefan Birtalan, dublu campion mondial la handbal
Articolul următorFlorian Coldea a ajuns din nou în fața anchetatorilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.