Guvernul României a făcut anunțul: Ce elevi vor primi vouchere de 500 de lei în septembrie

100,000 elevi nu vor primi tichetele de 500 de lei pentru rechizite la începutul anului școlar. Planurile de a simplifica programul de vouchere, făcute în trecut de fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, nu s-au concretizat încă.

Vouchere de 500 lei pentru 300.000 de preșcolari și elevi

Voucherele educaționale, cunoscute conform Ordonanței de Urgență nr. 133 din 7 august 2020 drept „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional”, reprezintă dispozitive electronice cu o valoare nominală de 500 de lei fiecare, acordate cu scopul de a susține costurile asociate materialelor școlare.

În cadrul anului școlar 2023-2024, se va efectua acordarea tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei, destinate unui număr de 300.000 de preșcolari și elevi aflați în situații vulnerabile din punct de vedere social. Această informație a fost dezvăluită printr-un comunicat oficial emis de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Inițiativă pentru îmbunătățirea accesului la educație pentru copiii vulnerabili

„Alocarea pentru sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială este de aproximativ 120.000.000 euro pe o perioadă de 4 ani școlari (2023-2027). Ca și până acum, ajutorul în valoare de 500 de lei, acordat într-o tranșă unică în fiecare an școlar, se va acorda pentru achiziționarea de rechizite școlare și îmbrăcăminte, grupul țintă vizat de această măsură fiind de circa 300.000 de preșcolari și elevi din medii vulnerabile, înscriși la unitățile de învățământ din ciclul primar și gimnazial.

Programul este în acest moment în lucru în cadrul structurii de specialitate a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei. Pentru viitoarea schemă de sprijin prin tichete educaționale se urmărește simplificarea procedurilor pentru beneficiari prin digitalizare și prin interoperabilitatea bazelor de date la nivelul instituțiilor implicate”, conform răspunsului primit de Edupedu.ro.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSRI: Alarmă falsă cu bombă la mai multe instituţii publice
Articolul următorFCSB, eliminată de FC Nordsjaelland din Europa Conference League / Sepsi OSK s-a calificat în playoff

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.