Guvernul le plătește dascălilor restanțe salariale din ultimii ani. Pentru început – 5%

Executivul a aprobat, joi, prin ordonanță de urgență, plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017-31 august 2021. Plata sumelor va fi eșalonată pe 5 ani, iar în primul an de la data ordonaței se vor plăti 5%.

Potrivit Executivului, diferențele de drepturi salariale vor fi acordate tuturor categoriilor de personal didactic și vor fi actualizate cu indicele de inflație.

Sumele se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se vor plăti eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a actului normativ, astfel:

– 5% din valoarea diferențelor salariale în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei OUG;

– 10% din valoarea diferențelor salariale în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei OUG;

– 25% din valoarea diferențelor salariale în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei OUG;

– 25% din valoarea diferențelor salariale în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei OUG;

d) 35% din valoarea diferențelor salariale în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei OUG;

Plata sumelor în cauză se va face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.

Anul acesta, sumele se vor plăti într-o singură tranșă, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ.

 

Articolul precedentVremea 15 aprilie – Se schimbă radical temperaturile
Articolul următorMarius Budăi: NU voi semna nicio reformă a pensiilor care să îi sărăcească pe români până în 2070. Mai bine îmi dau demisia! – Ce s-a decis la Bruxelles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.