Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă care va permite modificarea repartizării pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru plata în luna septembrie a anului curent, la termenul stabilit potrivit legislaţiei în vigoare, a drepturilor salariale pentru ordonatorii principali de credite.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru încadrarea în limitele de cheltuieli de personal pentru trimestrul al III-lea al anului curent, actul normativ prevede introducerea unei norme derogatorii de la prevederile articolului 18 alineat (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care să se aplice în anul 2023 şi care să autorizeze Ministerul Finanţelor să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, la titlul „Cheltuieli de personal”, fără îndeplinirea condiţionalităţii prevăzute la alineat (4) şi (5) ale aceluiaşi articol.
AGERPRES