Executivul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care majorează pedepsele pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor. Actul normativ, adoptat decizional de către Camera Deputaţilor pe 30 iunie, introduce şi prevederea potrivit căreia violul şi actul sexual cu un minor sunt infracţiuni pentru care prescripţia nu înlătură răspunderea penală. Guvernul argumentează că reglementarea încalcă Legea fundamentală deoarece „instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au comis infracţiuni de o gravitate similară, în sensul în care nu pot fi identificate raţiuni obiective pentru alegerea acelor infracţiuni care urmează a fi imprescriptibile”.
„Legea, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, ridică unele probleme de constituţionalitate, după cum urmează:
Pct. 1 şi 2 ale art. I al Legii prevăd modificarea art. 153 din Codul penal, privind prescripţia răspunderii penale şi art. 154 privind termenele de prescripţie a răspunderii penale, în sensul instituirii imprescriptibilităţii răspunderii penale pentru faptele de viol (art. 218 din Codul penal) şi act sexual cu un minor (art. 220 din Codul penal).
Această reglementare poate ridica probleme din perspectiva raportării la art. 16 din Constituţie întrucât instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au comis infracţiuni de o gravitate similară, în sensul în care nu pot fi identificate raţiuni obiective pentru alegerea acelor infracţiuni care urmează a fi imprescriptibile. Astfel, soluţia legislativă aleasă pare arbitrară şi discriminatorie faţă de persoanele care săvârşesc infracţiuni de viol sau act sexual cu un minor, infracţiuni pentru care va opera imprescriptibilitatea răspunderii penalee, în timp ce alte fapte de o gravitate cel puţin egală şi de natură similară vor fi în continuare supuse curgerii termenelor de prescripţie.
Este adevărat că infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale au un specific aparte şi că, din cauza traumelor provocate victimelor, în multe cazuri trece o perioadă considerabilă de timp până când acestea pot aduce la cunoştinţa organelor judiciare fapta comisă, iar din această perspectivă s-ar putea justifica şi introducerea unor termene de prescripţie prelungite pentru faptele contra libertăţii şi integrităţii sexuale.
Chiar şi cu luarea în considerare a acestor aspecte însă, din perspectiva autorului infracţiunii, ar putea şi discutabilă aplicarea unui tratament diferit faţă de autorii unor alte infracţiuni pedepsite de legea penală la fel de aspru (enumerăm cu titlu de exemplu fapte precum cele de corupţie, tortură, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, trădare).
Cu atât mai mult însă nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil diferenţa de tratament faţă de autorii unor infracţiuni de aceeaşi natură, susceptibile a avea un efect similar asupra victimelor şi prin urmare a produce acelaşi decalaj în sesizarea organelor judiciare”, arată sesizarea formulată de Guvern la CCR.
Executivul aminteşte, în sesizarea făcută la CCR pe 16 iulie, de o decizie a Curţii din 2003, prin care a statuat că diferenţa de tratament trebuie să aibă la bază justificări obiective, astfel încât să nu încalce articolul 16 din Constituţie, care se referă la egalitatea de drepturi.
„Amintim că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că o diferenţă de tratament trebuie să se bazeze pe justificări obiective şi rezonabile pentru a nu reprezenta o încălcare a art. 16 din Constituţie: «Acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii în care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlul exemplificativ Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003). (…) Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite»”, potrivit sesizării.
De asemenea, Guvernul aduce în discuţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care spune acelaşi lucru.
„În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă”, conchide sursa citată.
Pe 30 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege al deputatului neafiliat Oana Bîzgan prin care au fost mărite pedepsele pentru infracţiunile sexuale.
„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
De asemenea, este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care convieţuieşte cu victima; apta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod”.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele au fost comise faţă de un minor în sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
