Sindicatele din Educației, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au anunțat marți, într-o conferință de presă comună, că din 22 mai vor intra în grevă generală.
Până atunci, în timpul zilei de miercuri, va avea loc o grevă de avertisment, au spus reprezentanții profesorilor. Astfel, între orele 11 și 13, nu se vor ține ore. Profesorii vor fi, în schimb, prezenți în sălile de curs.
Greva generală va fi precedată de greva de avertisment din 17 mai, între 11.00 și 13.00, cu încetarea tuturor activităților specifice, a spus Marius Nistor, președinte al FSE Spiru Haret.
Decizia cu privire la greva generală, care ar trebui să înceapă pe 22 mai, a fost luată după un referendum de consultare a cadrelor didactice parte a celor trei mari
„Greva generală care va fi declanșată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinți să înțeleagă și recomandăm să țină copiii acasă. Grevă înseamnă încetarea lucrului. Nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. Există riscul, și o spunem responsabil, să se dea peste cap și examenele naționale. Vina nu mai e a noastră, nici a oamenilor din sistem, ci a guvernanților”, a spus Simion Hăncescu, președintele FSLI.
Potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, peste 70% au votat pentru grevă generală.
Și universitățile se alătură grevei naționale din 22 mai, a spus Anton Hadăr, președintele Alma Mater, precizând că ar putea fi afectate examenele studenților.