Grav accident pe A1, în județul Sibiu! Doi bărbați au murit! Unul dintre şoferii decedați NU avea permis!

ISU Sibiu a intervenit de urgență pe A1, la km. 225, pe breteaua care face legătura între A1 și DN 7, la un accident rutier în care au fost implicate un tir și o autoutilitară.  

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de transport victime multiple și un echipaj SAJ cu medic. 

La sosirea forțelor două victime erau încarcerate. Un bărbat, șoferul autoutilitarei, a fost descarcerat, fiind inconștient, în stop cardio-respirator.

Din nefericire în urma manevrelor de resuscitare bărbatul nu a răspuns acestora, astfel medicul a declarat decesul său. Pasagerul autoutilitare, prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarându-l decedat la locul accidentului. 

La acest moment nu se cunosc vârstele celor doi bărbați decedați. 

IPJ SIBIU:

 Polițiștii BPA A1 Râmnicu-Vâlcea  – Deva intervin la un accident rutier deosebit de grav, produs pe A1, la km. 225, pe breteaua care face legătura între A1 și DN 7.

Din primele investigații a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Vâlcea, din cauze care urmează a fi stabilite, un bărbat a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu tir, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Alba.

Din păcate, impactul a dus la decesul conducătorului autoutilitarei și al pasagerului din același vehicul.

Traficul rutier de pe A1, între km. 224+700 (Boița) și km. 238 (Mohu) este deviat pe DN 1/DN 7.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri a rezulat că, în momentul producerii accidentului, autoutilitara era condusă de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, care nu deține permis de conducere, iar pasagerul este un tânăr în vârstă de 20 de ani, ambii din județul Hunedoara.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv conducere fărăpermis. 

Traficul a revenit la normal în jurul orei 05,30.

Articolul precedentSubmarinul Titan, distrus de o IMPLOZIE catastrofală. Cei 5 oameni de la bord AU MURIT
Articolul următorLista alimentelor care se vor ieftini, după scăderea adaosului comercial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.