Giorgia Meloni și Marcel Ciolacu au semnat declaraţia comună pentru actualizarea parteneriatului strategic între Italia și România

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat joi că declaraţia pe care a semnat-o cu premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Roma, măreşte potenţialul de colaborare între cele două ţări, creează noi obiective şi noi priorităţi comune. La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a spus că România şi Italia intră într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului strategic consolidat, odată cu semnarea declaraţiei comune între cele două state.

„Comunitatea română este comunitatea străină cea mai numeroasă ce are reşedinţă în Italia, mai mult de un milion de persoane, şi oferă comunităţii noastre o contribuţie foarte importantă. Acest summit fortifică prietenia noastră, lărgeşte colaborarea noastră către noi sectoare de interes comun. Am semnat acum o declaraţie comună foarte importantă care ne măreşte potenţialul, creează noi obiective, noi priorităţi împărtăşite. La această declaraţie s-au adăugat şi alte documente importante semnate de miniştrii noştri, alte şapte memorandumuri de înţelegere, înţelegeri tehnice în domenii precum apărare, justiţie, energie, protecţie civilă, formarea funcţionarilor publici”, a afirmat Giorgia Meloni joi, într-o declaraţie de presă comună cu Marcel Ciolacu.

Ea a adăugat că unul dintre pilonii parteneriatului dintre România şi Italia priveşte dimensiunea politico-strategică şi securitatea comună care este atât de importantă, având în vedere războiul care se desfăşoară în centrul Europei, la graniţa României.

„Dimensiunea internă este o caracteristică esenţială a relaţiei noastre. Vrem să ne reîntărim colaborarea pentru a combate terorismul, ameninţările pe câmpul de cyber security, criminalitatea organizată. (…) Îi mulţumesc premierului Ciolacu şi pentru marea disponibilitate şi colaborarea pe care a arătat-o în ceea ce priveşte partea de justiţie. Avem multe puncte în comun pe care le-am împărtăşit, prin miniştrii noştri, nu le voi numi acum pe toate, dar, de exemplu, cred că este important, printre provocările pe care le avem, şi aceea ce priveşte posibilitatea ca deţinuţii condamnaţi definitiv să poată să fie în ţara lor de origine”, a mai spus Meloni, potrivit Agerpres.

Ciolacu: România şi Italia trec într-o nouă etapă de dezvoltare a Parteneriatului strategic consolidat

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a început miercuri o vizită de lucru de două zile în Italia, pe agendă aflându-se şi cea de-a treia reuniune a Cabinetelor de la Bucureşti şi Roma, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

„La 13 ani de la ultima reuniune interguvernamentală în acest format, care a avut loc la Bucureşti, avem ocazia să scriem un nou capitol important în istoria relaţiilor noastre bilaterale. Declaraţia comună pe care am semnat-o astăzi pune bazele unui plan de acţiune care va întări la un alt nivel relaţiile dintre statele noastre. Am apreciat deschiderea doamnei preşedinte Meloni privind intensificarea cooperării economice, dar şi pentru valorizarea diasporei româneşti care trăieşte în Italia, precum şi a comunităţii italiene din ţara noastră”, a afirmat Marcel Ciolacu în cadrul declaraţiilor comune susţinute alături de omologul său italian, conform Digi24.

El a subliniat importanţa legăturilor istorice şi culturale care dintre cele două state.

„Românii de aici şi-au demonstrat deja contribuţia la dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre. Uneori, trebuie să admitem că politicienii nu s-au ridicat la nivelul potenţialului nostru comun, dar ne propunem amândoi, doamnă preşedinte, să schimbăm acest lucru. În spiritul acestor legături istorice, am decis în calitate de prim-ministru al României să contribuim la reparaţiile realizate în prezent Columnei lui Traian, un monument care reprezintă o piatră de temelie pentru poporul român, dar şi a relaţiilor culturale dintre cele două naţiuni. Trebuie să ne protejăm valorile, să ne respectăm istoria şi să învăţăm din ea, privind împreună înainte spre ceea ce putem face pentru a menţine pacea şi stabilitatea pe continentul nostru şi la nivel internaţional”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu le-a transmis românilor din Italia că autorităţile de la Bucureşti sunt la dispoziţia lor.

„Doresc să mulţumesc tuturor celor care i-au făcut să se simtă bine primiţi pe românii care trăiesc aici şi să le transmit românilor din Italia faptul că Executivul pe care îl conduc este la dispoziţia lor. Vom face tot ce se poate pentru ca legăturile lor cu ţara să fie tot mai puternice. (…) De aceea, un aspect discutat intens, prevăzut şi în documentele semnate, prevede intensificarea cooperării pentru protejarea lucrătorilor români din Italia, combaterea criminalităţii şi mobilitatea forţei de muncă în condiţii sigure”, a completat Ciolacu.

El a mulţumit premierului italian şi Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale din Italia pentru deblocarea situaţiei în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor de pensie ale românilor care au lucrat în peninsulă.

„Italia este al doilea partener comercial al României”

Totodată, şeful Guvernului şi-a exprimat speranţa că premierul Meloni va sprijini şi demersurile pentru finalizarea negocierilor asupra acordului dintre Episcopia Ortodoxă Română şi Cabinetul italian, începute în 2012, cu privire la statutul clerului ortodox românesc.

În cadrul şedinţei comune a celor două Guverne un subiect principal a fost legat de dimensiunea economică.

„Italia este al doilea partener comercial al României. Avem semnale că statisticile oficiale vor arăta că schimburile comerciale bilaterale au depăşit 20 de miliarde de euro în 2023, un nou record. În acelaşi timp, observ cu satisfacţie că românii de aici au ajuns pe locul doi într-un clasament al străinilor care îşi deschid afaceri în Italia, cu zeci de mii de firme şi întreprinderi individuale. În plus, mai multe companii româneşti importante au investit în Italia în ultimii ani: Banca Transilvania, Digi, Bitdefender sau UiPath, toţi lideri în domeniile lor de activitate. Îmi doresc ca acest lucru să continue să se dezvolte, iar interesul ridicat pentru Forumul Economic Italia – România care va avea loc în această după-amiază confirmă pe deplin acest lucru”, a evidenţiat Ciolacu, conform Digi24.ro.

Reuniunea Cabinetelor de la Bucureşti şi Roma a prilejuit şi discuţii privind temele agendei europene şi internaţionale.

„România şi Italia privesc la fel multe dintre provocările cu care ne confruntăm în prezent. Avem nevoie de o lume în care regulile internaţionale să fie respectate, trebuie să ne protejăm valorile, iar Uniunea Europeană şi NATO trebuie să ne ajute să identificăm cele mai bune soluţii comune. Sunt convins că împreună, România şi Italia, vor continua să fie actori influenţi în cele două structuri internaţionale şi vom ajuta la modernizarea acţiunii lor în aşa fel încât să devină mai eficiente”, a explicat Ciolacu.

În acelaşi timp, el şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul necondiţionat al Italiei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Premierul a anunţat că va solicita colegilor din Guvern să urmărească îndeaproape planul de acţiune discutat pentru ca următoarea reuniune a celor două Cabinete să se realizeze mult mai rapid, cu rezultate palpabile.

„Potenţial există, dar este nevoie ca România şi Italia să demonstreze mai multă ambiţie. Doamnă preşedinte Meloni, dragă Giorgia, îşi mulţumesc pentru dialogul foarte bun de astăzi şi deschiderea de care dai dovadă. Sunt convins că suntem pe drumul cel bun atât în ceea ce priveşte întărirea Parteneriatului nostru strategic, cât şi a prieteniei sincere dintre naţiunile noastre”, a încheiat Ciolacu.

Articolul precedentPensiile care cresc cel mai mult după recalculare. Ce se ia, concret, în calcul, pentru o pensie mai mare
Articolul următorCiucă, apel pe Facebook către clasa politică: Am intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate. Nu am promis nimănui conflicte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.