Gest șocant al unui român din Germania. Și-a omorât iubita în bătaie pentru că el a pierdut autobuzul

Gest șocant al unui român din Germania, care și-a ucis iubita în bătaie din cauză că el a ratat autobuzul către locul de muncă. 

Cămătar Emrah Jean este un recidivist cu fapte multe la activ. Dacă în urmă cu mai bine de 10 ani acesta era condamnat pentru trafic de droguri, de această dată bărbatul și-a omorât iubita, în vârstă de doar 18 ani. Motivul crimei ar fi fost faptul că bărbatul pierduse autobuzul care-l ducea la serviciu. Fapta s-a întâmplat în Germania, bărbatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani de închisoare, în România.Condamnatul era într-o relaţie cu o tânâră din Germania, în vârstă de 18 ani pe care acesta a abuzat-o fizic grav în mod repetat, în timpul relaţiei.

În data de 31.03.2022, Cămătar a săvârşit un nou abuz. Pe fondul stării de nervozitate, cauzată de pierderea autobuzului spre locul de muncă, acesta a lovit-o cu putere pe victimă în zona capului, astfel că aceasta s-a prăbuşit la podea, a căzut pe partea din spate a capului şi a suferit un traumatism cranio-cerebral. În plus, acesta a lovit-o pe persoana vătămată cu mâinile şi picioarele în zona abdomenului, cu o asemenea forţă, încât aceasta a suferit o ruptură intestinală şi o ruptură a ţesutului conjunctiv al intestinului subţire. Condamnatul a solicitat ajutor abia patru ore mai târziu, fugind în cele din urmă în România. Partea vătămată a decedat în ziua următoare (1.04.2022), ca urmare a loviturilor primite.

Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au luat act că Emrah Jean Cămătar a fost de acord să fie transferat în România și au dispus transferarea bărbatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare. Sentința nu este definitivă.

Articolul precedentSe schimbă vremea după episodul de căldură. Când încep să scadă temperaturile
Articolul următorMierea este singurul alimentul care NU expiră niciodată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.