GEORGE SIMION NU VREA SĂ BAGE ROMÂNIA ÎN ZONA EURO: ”NICI GUVERNATORUL BNR NU-ȘI DOREȘTE”

Prezidențiabilul AUR consideră că nu este momentul ca România să treacă la moneda unică europeană, el susținând menținerea suveranității monetare a țării noastre.

Preşedintele AUR şi candidatul formaţiunii la preşedinţia României, George Simion, afirmă că nu ar încuraja, dacă ar fi ales preşedinte, intrarea României în zona Euro. Simion declară că nu este împotriva Uniunii Europene, dar susţine nu doar suveranitatea naţională, ci şi pe cea monetară.

Candidatul independent Mircea Geoană l-a întrebat pe George Simion care sunt criteriile Tratatului de Maastricht privind aderarea la zona Euro. 
 
George Simion nu a răspuns, concret, la întrebare, însă a subliniat că nu ar susţine, ca şef al statului, aderarea României la zona Euro.
 
”Nu consider că România trebuie să iasă din Uniunea Europeană. AUR nu pledează pentru renunţarea la suveranitatea naţională şi suveranitate monetară şi noi nu considerăm că România trebuie să intre în acest moment în zona Euro. (…) Nu ne obligă nimeni să aderăm la zona Euro şi atunci eu, ca preşedinte, nu voi încuraja Banca Naţională, care în acest moment este condusă de un guvernator care nici el nu îşi doreşte să renunţăm la suveranitate monetară”, a afirmat George Simion în dezbaterea organizată de Digi 24, luni seară.
 
Simion a admis că ”e nevoie de un deficit bugetar cât mai mic”. 
 
”Mai departe, cu Marcel Ciolacu ca premier deficitul bugetar nu va scădea, ci va creşte”, a spus Simion.
 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentALEGERI 2024. LUDOVIC ORBAN SE RETRAGE DIN CURSA PENTRU PREZIDENȚIALE ÎN FAVOAREA ELENEI LASCONI
Articolul următorCĂTĂLIN PREDOIU ȘI OMOLOGUL AUSTRIAC, DISCUȚII TOT MAI AVANSATE DESPRE ADERAREA ROMÂNIEI LA SCHENGEN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.