Garda Apulum reîncepe spectacolele de reconstituire istorică antică. Primul spectacol va începe vineri, 3 mai 2019, de la ora 18.00, la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina.
Albaiulienii şi turiştii veniţi în Cetatea Alba Carolina au ocazia astfel să vadă, în fiecare vineri, deja celebrele prezentări de tehnică militară romană și dacică sau luptele de gladiatori.
În anul 2012, a debutat în Alba Iulia proiectul de reconstituiri istorice antice, când legiunea a XIII-a Gemina „s-a întors acasă”, în vechiul castru Apvlvm.
Până în prezent numărul soldaților romani s-a triplat și a atras pasionați și din afara orașului, apoi au apărut, la intervale scurte de timp, războinicii daci din Apovlon, gladiatorii din Lvdvs Apvlensis și dansatoarele din Magna Nemesis.
Trupele sunt alcătuite din voluntari albaiulieni, care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.
La șase ani de la lansare sunt peste 80 de membri din oraș și din țară.
„De-a lungul timpul pasiunea pentru istoria antică a orașului nostru a fost liantul care a asigurat dezvoltarea și succesul trupei.
Prin activitatea noastră am scos istoria de pe rafturi, din muzeu și am transpus-o în viața de zi cu zi, deschizând astfel un portal spre fascinanta lume antică, plină de legende, eroi, zei și zeițe, imperii și regate care au hotărât în urmă cu peste două milenii mersul lumii și a timpului.
Suntem onorați și mulțumiți că am putut prezenta istoria într-o manieră mai atractivă tuturor, că am reușit să îmbinăm partea științifică cu reconstituirea și prezentările interactive.
Mulțumim celor care fac parte din trupa noastră, celor care ne-au fotografiat în acești ani, tuturor celor care ne-au susținut și au fost prezenți alături de noi la evenimentele organizate în oraș și în afara lui. Gratias tibi ago!”, au declarat cei de la Garda Apulum.
Comments are closed.