Garda Apulum este implicată în acest week-end în mai multe acțiuni de reenactment antic, atât în Alba Iulia, dar și în țară.
Astfel, vineri, 2 iulie, începând cu ora 19.00, voluntarii albaiulieni care dau viață celor trei formații reunite sub numele de Garda Apulum vor fi prezenți în fața Porții IV a Cetății Alba Carolina pentru a susține deja tradiționalul spectacol de reconstituire antică daco-roman.
Sâmbătă, 3 iulie, începând cu ora 11.00, în curtea Muzeului Principia, din Piața Cetății, se va inaugura Tabăra antică a Gărzii Apulum. Astfel, timp de 5 ore, cei prezenți în zonă vor putea participa la numeroasele ateliere interactive antice organizate cu această ocazie. Officina scriptoria, jocuri romane, fierărie, pielărie, monetărie, pictură, armurărie, prelucrare os, olărit și alte ateliere vor fi deschise pentru publicul larg, turiști sau localnici.
De precizat, că Garda Apulum a mai organizat în anul 2017, o serie de astfel de ateliere în Cetatea Alba Carolina. În acest sezon, atelierele vor fi organizate în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11.00 – 16.00, până în luna septembrie.
Spectacolul de vineri și ateliere antice de sâmbătă sunt organizate de Primăria Municipiului Alba Iulia cu sprijinul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.
De asemenea, Garda Apulum va participa tot în acest week-end la primul mare Festival de reenactment antic din România, care va avea loc la Drobeta – Turnu Severin. Este vorba despre Festivalul Daco – roman Drubeta, aflat la cea de a treia ediție.
Până în acest an, startul evenimentelor de acest gen era dat de Alba Iulia, unde avea loc cel mai important festival de reenactment antic din România, Festivalul Roman Apulum. Manifestarea atrăgea la Alba Iulia, sute de reenactori din țară și străinătate, dar mai ales aducea un public extrem de numeros, majoritatea dintre ei turiști.
De precizat că voluntarii albaiulieni încearcă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local. Garda Apulum este alcătuită din trei trupe una de soldați romani / Legiunea XIII Gemina, alta de războinici daci / Lupii Apoulonului și nu în cele din urma cea de gladiatori / Ludus Apulensis. Trupele au luat naștere în urma unor proiecte derulate de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.