Gabriela Firea: „Nu se separă copilul de familie, din contră. Vă dau cuvântul meu de om, de mamă, că nu există nicio prevedere în acest sens”

Gabriela Firea – ministrul Familiei a explicat, la Realitatea PLUS, legea 145, cea care a stârnit numeroase controverse în spațiul public. Oficialul a precizat că în niciun caz, prin acest proiect, nu se separă copilul de familie, din contră, sunt ajutați să rămână în familie. 

„Cazurile Furdui, Bodnariu și Rotundu au fost rezolvate în mandatul meu. Personal, atât eu cât și colegii mei, împreună am făcut demersuri la autoritățile respective ca familile să fie reunite. Noi ne îndreptăm către familii să depășească impasul financiar, sărăcia, să rămână copiii în familii. Sunt mai multe tipuri de probleme. Cea mai mare e cauzată de sărăcie. Observatorul național al copilului este o bază de date, dar nu este digitalizată. Sunt informațiile pe care le au DGASPC-urile cu privire la cazurle sociale din fiecare județ. Astfel că nevoie din plan local să fie acoperite.

Copiii care se culcă flămânzi, care nu au ce mânca, nu se întâmplă nimic cu acei copii, dar familiile vor fi sprijinite. Niciun copil nu este introdus în observator fără acodul părintelui. Rămân în sitem cât timp acea familie depășește impasul financiar. Poate au nevoie de condiții de locuire mai bune. Totul este făcut pentru a fi ajutate aceste familii să nu se separe, nu invers. Dacă o familie locuiește într-o garsonieră și familia refuză un apartament cu două camere, nu este nimic obligatoriu. Nu este nicio sintagmă care să lase o interpretare cuiva.

Aici sunt bazele sprijinirii familiei sărace din România astfel încât acele familii să nu mai fie separate, să nu mai dea cu atâta ușurință copiii în grija statului. Nu se separă copilul de familie, din contră, sunt ajutați să rămână în familie. Vă dau cuvântul meu de om, de mamă, că nu există nicio prevedere și nicio intenție în acest sens.

Ministerul Familiei îi ajută, nu îi trece pe o listă neagră. Este prima lege prin care se oferă bani, fonduri de la stat”, a spus Gabriela Firea, la Realitatea PLUS.

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art 4 (1) Copilul este considerat în risc de separare de familie, dacă familia care se ocupă cu creșterea și îngrijirea lui se confruntă cu una sau multe dintre următoarele situații:
a) situația economică și condițiile de locuit precare
b) starea de sănătate precară a unuia sau a mai multor membri ai familiei
c) mediul abuziv, violent existent în familie

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art 5 (2) Pentru prevenirea separării copilului de familie, serviciul public de asistență socială are obligația de a sprijini familia care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcție de situația socială a acesteia, se află în una dintre următoarele situații de vulnerabilitate:
a) are în îngrijire o mamă minoră sau o minoră gravidă;
b) părintele unic susținător sau ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate;
c) are unul sau mai mulți copii care au revenit în țara de origine după o experiență de peste un an de migrație;
d) are membri adulți cu dizabilități care le afectează semnificativ calitatea vieții și participarea lor la viața socială;
e) are cel puțin un membru al familiei care nu are acte de stare civilă;
f) a avut sau are unul sau mai mulți copii pentru care a fost stabilită o măsură de protecție specială
g) a avut sau are unul sau mai mulți copii părăsiți în unitățile sanitare;
h) a avut sau are unul sau mai mulți membri condamnați la o pedeapsă privativă de libertate.

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art. 7. – (1) Dacă în urma evaluării unui copil și a familiei acestuia, serviciul public de asistență socială constată că acesta se află în cel puțin o situație de vulnerabilitate prevăzută la art. 5 se întocmește planul de servicii.
(2) Planul prevăzut la alin. (1) cuprinde serviciile care trebuie oferite pentru a răspunde nevoilor identificate ale copilului și ale familiei acestuia, beneficiile de asistență socială oferite acestora și intervențiile necesare pentru punerea în practică a planului, finalitatea urmărită prin implementarea planului, cine oferă serviciile și pentru ce perioadă de timp. Planul de servicii se aprobă prin dispoziție a primarului.

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art 16 (2) Observatorul Copilului reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru înregistrarea de către autoritățile administrației publice locale a copiilor aflați în risc de separare de familie.

(3) c) serviciile publice de asistență socială de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor gestionează și actualizează evidența copiilor aflați în situații de risc cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art. 18. – (1) Introducerea și actualizarea datelor și informațiilor, precum și, după caz, încărcarea documentelor în Observatorul Copilului, se realizează de către asistentul social sau, după caz, de către tehnicianul în asistență socială responsabil cu activitatea de prevenire a separării copilului de familie din cadrul serviciului public de asistență socială de la nivelul comunei, orașului sau municipiului.
sursa: Proiect de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie

CE PREVEDE LEGEA CARE A ÎMPĂRȚIT ȚARA ÎN DOUĂ

Art 20 (2) Funcțiile Observatorului local al copilului sunt:
a) colectarea sistematică a datelor cantitative și calitative cu privire la copiii aflați în situație de risc de separare de la nivelul unității administrativ-teritoriale;
b) monitorizarea punerii în aplicare a planurilor de servicii pentru copiii aflați în situație de risc

Sursa: Proiect de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie 

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Realitatea PLUS merge înainte, în ciuda piedicilor care ni se pun de la cel mai înalt nivel”
Articolul următorIncidente VIOLENTE la derbyul Steaua-Dinamo de pe Arena Națională. Meciul a fost oprit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.