Furtunile au făcut prăpăd în țară: 31 de localităţi din 12 judeţe, afectate de potop

Pompierii au intervenit marţi în judeţele aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea, fenomenele meteorologice afectând 31 de localităţi din 12 judeţe, potrivit unei informări a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Este vorba de 31 localităţi din judeţele Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Timiş.

Pompierii au evacuat apa din 21 de case, 11 beciuri (4 instituţii publice), 35 de curţi, de la doi agenţi economici şi au îndepărtat 15 copaci, fiind avariate patru autoturisme.

Traficul rutier a fost temporar blocat pe DJ 681, în judeţul Timiş, din cauza unei alunecări de teren şi a aluviunilor acumulate pe carosabil, menţionează IGSU.

Potrivit sursei citate, o situaţie deosebită s-a înregistrat în localitatea Moldova Nouă, din judeţul Caraş-Severin, unde scena amplasată în curtea căminului cultural a fost luată de vânt, avariind acoperişul unei case.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentAlegeri 2024. Cine sunt politicienii care merg în Parlamentul European
Articolul următorKievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.