Furtuna Renata a lovit puternic România: zăpadă, grindină și furtuni violente, după caniculă

Furtuna Renata, care a făcut prăpăd în Europa, a lovit România! După două săptămâni cu temperaturi record, aproape de pragul de caniculă, în multe zone din țară a venit iarna, cu ninsori care au căzut peste pomii înfloriți și cu temperaturi care au scăzut brusc la 0 grade. În alte regiuni, au făcut ravagii vijeliile însoțite de căderi masive de grindină. 

În plus, este alertă în 14 județe din țară! Hidrologii au prelungit și au extins codul galben de viituri până joi noapte, iar experții spun că există riscul de inundații. 

Risc de inundații: 14 județe din țară, sub cod galben 

În județele Tulcea și Constanța, a fost emis cod portocaliu de inundații. 

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din județele: Dâmbovița, Prahova și Buzău. 

Furtună DEVASTATOARE, în județele Constanța și Tulcea. ISU a emis avertizare RO-Alert. Gospodării distruse de grindină cât mingea de tenis – FOTO+VIDEO

Vremea extremă a făcut ravagii în Tulcea. Localnicii din oraș și alte câteva localități au primit mesaje RO-ALERT prin care au fost sfătuiți să stea în case pe timpul vijeliei cu căderi de grindină.

Cele mai mari probleme în vestul țării le-a creat vântul, care a doborât copaci și panouri publicitare.

Stratul de zăpadă a ajuns să măsoare 52 de centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraş, unde temperatura este de numai două grade Celsius.

Meteorologii avertizează că vremea se va răci în această perioadă, iar un val violent de ploi va lovi toată țara.

Cod galben de fenomene severe: iarna se întoarce în forță. Zonele lovite de furtuni violente și ninsori – HARTA

Sursa: Newsinn

Articolul precedentParlamentarii vor să privatizeze o parte din Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Articolul următorGrevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii cu 15% mai mari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.