Furtuna Mathias lovește România, fenomene extreme în țară – Ploi și frig după temperaturile de vară

România va fi lovită de un val de frig și de o furtună de proporții apocaliptice. Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea de la o zi la alta cu 10 grade. Furtuna Mathis, așa cum au numit-o meteorologii francezi, va ajunge și în România de mâine. 

În mai multe țări din vestul și centrul Europei au fost emise mai multe alerte de vreme severă, unde vântul va sufla cu peste 120 de kilometri pe oră. În Germania a fost emis un cod roșu de furtună, iar în Franța și Italia avertizări de cod portocaliu. În Franța, rafalele au depășit 140 de kilometri pe oră în mai multe orașe.

Zonele care vor fi lovite de furtuna Mathis sunt sudul Angliei, Franța, zona de țărm din nordul Spaniei, Belgia, sudul și vestul Germaniei, Elveția și nordul Italiei.

Furtuna Mathis, așa cum au numit-o meteorologii francezi va ajunge și în România.

„Acest ciclon evolueză pe partea de nord și centru a Europei, până diseară se vor extinde ploile, se vor strânge cantități de apă însemnate, în partea de sud vom avea și averse și posibil descărcări eletrice, între 11 și 18 grade.  La începutul săptămânii viitoare va fi un aer polar peste Ruropa, pe de o parte, temperaturile vor scădea marți, vom ajunge la o vreme rece pentru data din calendar, nu vor trece de 9-10 grade”, a explicat Mihai Timu, meteorologul de serviciu ANM.

Astfel, se va răci accentuat și vom avea diferențe de temperatură de peste 10 grade în doar 24 de ore. 

 

Articolul precedentCozmin Gușă: Arestările „duty-free”, detaliile scandalului și implicațiile politice
Articolul următorMită la Aeroportul Otopeni. Dorin Iacob, dezvăluiri explozive – La cine a ajuns șpaga de 22 de miioane de euro. Banii, spălați printr-un club de fotbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.