Un bărbat din municipiul Alba Iulia, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă care s-a petrecut cu aproape 5 ani în urmă.
Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în noaptea de 19 spre 20 iunie 2018, inculpatul P. G. purtând mască pentru a nu putea fi recunoscut, a sustras împreună cu inculpatul minor C.R. mai multe cartușe de țigări de diferite mărci în valoare totală de 14.234,30 lei dintr-un magazin alimentar situat în Municipiul Alba Iulia, după ce inculpatul minor M.A. a forțat un geam cu un levier, geam pe care mai apoi inculpații au intrat în magazin.
În ceea ce-i privește pe inculpații M.A. și C.R., în cauză s-a dispus clasarea cauzei.
Bărbatul va fi judecat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia pentru furt calificat.
Sursa: Realitatea de Alba