Funcționar public cercetat penal pentru luare de mită de 8.000 de lei

Ofiţeri ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat mai multe acte procedurale, care au condus la completarea probatoriului într-o cauză penală, în care un funcționar public a solicitat și primit de la administratorul unei societății comerciale suma de 8.000 lei.

În fapt, s-a reținut că în luna martie 2020, inculpatul, în calitate de funcționar public în cadrul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj – Secția Drumuri Naționale Alba, a solicitat și primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societății comerciale, care se ocupă cu exploatare masă lemnoasă, suma de 8.000 lei.

Mita a fost oferită funcționarului pentru a efectua un act în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, respectiv a dispus efectuarea deszăpezirii pe un sector de drum

Ca urmare a activităților în care cele două persoane s-au implicat, azi, 22 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de respectivii, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și, respectiv, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, inculpații fiind

Inculpații sunt cercetați în stare de libertate.

Articolul precedentEXCLUSIV | Ministrul Sportului e categoric: ”Cluburile nu s-au protejat! E neprofesionist!”
Articolul următorRomânia poate beneficia încă din toamnă de o parte din banii cuprinși în pachetul UE de relansarea economică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.