Franța a ridicat nivelul de alertă teroristă, după atacul de la Moscova – atenționare MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că premierul francez a anunțat ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt urgență de atentat terorist pe întreg teritoriul țării.

Acest lucru înseamnă că autoritățile vor supraveghea atent locuri precum școli, la case de cult, clădiri publice, dar și adunările festive.

Planul „Vigipirate” implică toți factorii interesați, statul, autoritățile locale, operatorii publici și privați, precum și cetățenii, într-o atitudine de vigilență, prevenire și protecție, cu accent pe securitatea clădirilor unităților de învățământ și lăcașurilor de cult, securitatea adunărilor festive, culturale și religioase, securitatea transporturilor și a clădirilor publice și instituționale.

Reamintim că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele numere de telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:

Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164
Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentVIDEO Percheziții în 14 județe, într-un dosar de contrabandă cu țigări
Articolul următorRomânia întâlnește Columbia, diseară, la Madrid

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.