FOX News: Tot mai multe semne de întrebare privind sănătatea mentală a lui Vladimir Putin

Acțiunile și, mai ales, reacțiile lui Vladimir Putin după lansarea invaziei Ucrainei îi fac pe tot mai mulți înalți oficiali americani să aibă dubii în privința integrității mentale a liderului de la Kremlin, potrivit unei analize Fox News.

„M-am întâlnit cu el de atâtea ori, dar ACESTA e un alt Putin” a afirmat fostul secretar de stat în administrația Bush Jr.,  Condoleezza Rice. „Era întotdeauna calculat și rece, dar acum este ceva diferit. Pare haotic. Are o interpretare din ce în ce mai delirantă a istoriei,” a afirmat Rice, pentru Fox News.

Un fost director al Comunității de Informații (National Intelligence) a exprimat o opinie oarecum similară. 

 

„Ca opiniei personală, cred că este dezorientat. Mă îngrijorează acuitatea și echilibrul său mental”, a declarat Joe Clapper la CNN. Toate acestea sunt cu atât mai grave cu cât are degetul pe butonul nuclear, a mai afirmat specialistul în informații

Mai mulți oficiali din cadrul serviciilor, care-l știu de Putin de mult timp, au declarat că acesta s-ar afla izolat de câteva luni în complexul prezidențial fortificat și ar interacționa cu un grup restrâns de apropiați și consultanți.

 

Un înalt oficial din serviciile de securitate, în mandatul lui Donald Trup, a declarat sub protecția anonimatului că la întâlnirea cu Emmanuel Macron, Putin părea „paranoic” și „complet lipsit de dorința de a asculta argumente”

De altfel, potrivit unui oficial francez, chiar liderul de la Paris ar fi comentat, într-un cadru privat, că Putin părea „mai rigid, mai izolat și pierdut definitiv într-un fel de derapaj ideologic și de securitate”.

Pe de altă parte, Rebekah Koffler, fost ofițer de informații și autor al cărții „Putin’s Playbook: Russia’s Secret Plan to Defeat America,” a declarat pentru Fox News Digital că Putin nu este nebun.

„Cu siguranță nu e nebun. Toate discuțiile astea în care-l facem nebun înseamnă că încă nu-l luăm în serios sau nu-l înțelegem pe Putin,” a afirmat Koffler.

„Nu e deziluzionat, nu e nicio anomalie mentală. Putin este tiparul liderului rus autocratic, cu sânge rece și foarte calculat când își asumă riscuri. Pur si simplu pune în practică un plan pe care l-a construit timp de 20 de ani.”

Articolul precedentCurtea Penală Internațională are în vedere o ANCHETĂ privind posibile crime de război, în Ucraina. Sunt vizate Rusia și Belarus
Articolul următorȘedință CSAT, astăzi, la Cotroceni – Klaus Iohannis, decizii în privința războiului din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.