Jandarmii montani din Arieșeni au fost sesizați sâmbătă 28.12.2018 orele 20.38, prin sistemul unic 112, asupra faptului că un autoturism a rămas înzăpezit pe un drum forestier de pe raza localității Bubești.
Un echipaj de jandarmi montani a ajuns în zona indicată la ora 22.12.
Aceștia au găsit la fața locului un autoturism cu numere de înmatriculare de București și două persoane B.R.N. de 29 de ani, cetățean român și rezidentă a Regatului Unit al Marii Britanii și S A.D. de 34 de ani, cetățean bulgar, care au declarat că au plecat de la pârtia Vârtop cu intenția de a ajunge la cabana unde erau cazați, urmând indicațiile G.P.S.-ului.
Nefiind actualizată, aplicația informatică, i-a îndrumat pe un drum forestier utilizat doar pe timp de vară.
Jandarmii montani, au cerut sprijinul unui localnic, care cu un utilaj de deszăpezire a deschis drumul până în localitatea Cobleș.
Niciuna dintre persoanele aflate la fața locului, nu au avut nevoie de asistență medicală de specialitate.