Astăzi, pe Drumul Național 17D, între localitățile Săsarm și Beclean, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a cinci persoane.
Conform primelor date, o tânără de 26 de ani din Sebeș, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Săsarm-Beclean, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 43 de ani din Bonțida, județul Cluj, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, cele două conducătoare auto și trei pasageri aflați în autoturismul condus de femeia din județul Cluj au fost răniți și transportați la spital.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud echipajele interventie au găsit la locul indicat cinci victime, dintre care una incarcerată / blocată in autovehicul.
„Tânăra în vârstă de aproximativ 27 de ani era semiconștientă și a fost extrasa în condiții de siguranță, fără a fi îndepărtate elemente de caroserie, pentru a fi predată echipajului care încadrează elicopterul SMURD.
Victima a fost stabilizată și evacuată conștientă, cu multiple traumatisme, la o clinica de specialitate din municipiul Târgu Mureș de către elicopterul care a aterizat pe partea carosabila, aproape de locul producerii accidentului.
Celelalte patru victime din celalalt autoturism implicat în accident au fost evacuate de echipajele SAJ BN și SMURD la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.
La spitalul din Bistrița au fost evacuate două femei , in vârstă de 43 și 35 de ani, respectiv doi bărbați in vârstă de 43 și 29 de ani.
Aceștia prezentau fracturi si traumatisme, dar au fost stabilizati și au fost conștienți pe toată durata intervenției”, a tranmis ISU Bistrița-Năsăud.
Ambele conducătoare auto au fost testate de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud