Fostul director al CNAB și alte trei persoane, reținute de DNA în urma perchezițiilor de la Aeroportul Otopeni: dosar de luare de mită și trafic de influență

Procurorii DNA i-au reținut, marți seara, într-un dosar ce vizează contractele pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Otopeni, pe fostul director al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Alexandru Ivan, omul de afaceri Cristian Bălan și doi acționari la firma care a închiriat spațiile comerciale.  Procurorii Direcției instrumentează un dosar de luare de mită și trafic de influență. Cei patru au fost dusi in arestul Politiei Capitalei.

Anchetatorii anticorupție au făcut, marți, percheziții la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni, și ar fi cerut documente într-un dosar ce vizează mai multe contracte pentru magazinele din interiorul aeroportului.

Persoane din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti ar fi fost chemate la DNA să dea declarații în acest dosar.

Perchezițiile au vizat mai multe persoane fizice și sediile unor firme, fiind vizate fapte de corupție și asimilate corupției. Mai exact, suspiciunile au legătură cu încheierea cu CNAB a unui contract de asociere în participațiune în ceea ce privește închirierea unor spații din aeroport. Ar fi implicați mai mulți oameni de afaceri, dar și o serie de intermediari, care ar fi cerut diferite sume de bani, susținând că au influență la anumiți angajați din cadrul aeroportului.

DNA ia la bani mărunți afacerile din Aeroportul Otopeni

În nu mai puțin de 11 locuințe și sedii au descins anchetatorii DNA într-o singură zi, spun surse din anchetă. S-au dus în căutare de documente care ar putea dovedi existența unei rețele care timp de un an ar fi păgubit Compania Națională Aeroporturi București. 

„E vorba de foarte mulți bani, pentru că în Aeroportul Otopeni, atât la nivelul spațiilor comerciale cât și la nivelul spațiilor de alimentație publică se învârt sute de milioane de euro de foarte mulți ani de zile. Se știe de foarte mult timp că aceste contracte pe care aceste firme le au la Aeroportul Otopeni urmau să expire la 31 decembrie 2022 și trebuia organizată licitație”, a spus jurnalista Realitatea PLUS Anca Alexandrescu.

Surse din anchetă vorbesc despre un grup care le oferea celor interesați spațiile comerciale din Aeroportul Otopeni pentru restaurante și duty free-uri la prețuri… avantajoase, totul în detrimentul statului. Faptele ar fi fost comise în perioada 2022-2023.

Surse Realitatea PLUS, apropiate anchetei, susțin că au fost ridicate documente din birourile de pe Aeroportul Otopeni.

CNAB a confirmat perchezițiile DNA

Ca urmare a perchezițiilor DNA, Compania Națională Aeroporturi București a anunțat, marți după-amiaza, că a luat act de ancheta în „legătură cu activitatea unor operatori privați care își desfășoară activitatea comercială pe Aeroportului Internațional Henri Coandă”.

„Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a luat act din informațiile prezentate public despre desfășurarea unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție în legătură cu activitatea unor operatori privați care își desfășoară activitatea comercială pe Aeroportului Internațional Henri Coandă. Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București vor acorda autorităților judiciare tot sprijinul necesar, în baza eventualelor solicitări primite”, au transmis reprezentații CNAB.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentVicepremierul Kelemen Hunor şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR
Articolul următorSimulare BAC 2023. Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin proba la alegere a profilului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.