Două noi focare de Covid-19 au fost depistate în două centre rezidenţiale pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din judeţul Alba.
24 din cele 133 de cazuri nou identificate în ultimele 24 de ore în judeţul Alba au fost depistate în cadrul a două centre rezidenţiale pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
„Primul focar cuprinde 19 persoane din cadrul unui centru rezidenţial privat. Aici, în urma anchetei epidemiologice, a reieşit că persoanele pozitive sunt asimptomatice, starea lor de sănătate urmând să fie monitorizată de medicul de familie. Celălalt focar cuprinde 5 persoane (3 angajaţi şi 2 beneficiari) şi se află în administrarea unui UAT din judeţ. Focarele din astfel de centre sunt exceptate de la calculul incidenţei”, a transmis vineri DSP Alba pentru zf.ro
Sursa: Realitatea de Alba