În ultimul an al regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, restricțiile impuse sub pretextul achitării datoriei externe au atins apogeul. În majoritatea orașelor, livrarea alimentelor de bază era mult sub necesarul, și așa minimal, calculat de autorități, în funcție de rațiile pe persoană. Datele apar în rapoartele pe care Securitatea le primea de la „factori de decizie locali” și apoi le înainta superiorilor, cu notificări tot mai alarmante privind degradarea stării de spirit a populației.
În ziua de 20 noiembrie 1989 a început al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În timp ce blocul comunist din jur se prăbușea la propriu (Zidul Berlinului fusese dărâmat cu mai puțin de 2 săptămâni în urmă – N.A.), Nicolae Ceaușescu anunța noi obiective mărețe pentru următorul deceniu. Ceea ce nu li se spunea românilor era că plata datoriei externe nu însemna sfârșitul restricțiilor și privațiunilor. Urma o nouă perioadă de austeritate, de această dată pentru răscumpărarea celor 80 de tone de aur din rezerva Băncii Naționale, vândute în perioada 1986-1987, tocmai pentru a achita o parte din datorii.
In acest timp, pentru mulți români situația era tragică. O notă privind aprovizionarea cu produse agroalimentare a bucureștenilor arată proporțiile dezastrului. De la începutul acelei luni nu se distribuise mai mult de 40% din cantitatea de carnea tăiată calculată ca fiind necesară și aproape 50% din cantitatea de preparate din carne.
Nici la legume sau fructe situația nu era mai bună. Restanțele la cartofi si legume erau undeva pe la 55%, iar fasolea uscată era deja o delicatesă, fiind distribuită într-un procentaj de doar 10%.
Notele Securității arată și haosul organizatoric, sugerând că pe fondul penuriei, fiecare se descurcă cum poate. De exemplu, în sectorul 1 rația de carne era de 500 de grame/familie, în timp ce în toate celelalte sectoare era de 500 de grame pe membru al familiei.
ROMÂNII RĂBDAU DE FOAME ÎN ÎNTREAGA ȚARĂ, NICI MĂCAR CARTOFUL, „MÂNCAREA SĂRACULUI”, NU SE GĂSEA
Bucureștenii nu erau singurii defavorizați de penuria alimentară, provocată atât de proasta gestionare din agricultură (în noiembrie 1989 doar 35% din cantitatea de cartofi ajunsese în depozite), cât și de exporturile masive de produse agro-alimentare.
