Florin Spătaru, ministrul economiei: România economică are o hartă oficială

„Am lansat Atlasul Economic al României, un instrument extrem de util pentru investitorii români și străini care vor să dezvolte afaceri în țara noastră. Este vorba mai exact despre o platformă unde vor fi încărcate informații economice și sociale relevante pentru a fi configurată o imagine cât mai clară asupra oportunităților de investiții într-o regiune sau alta pe teritoriul României. Datele ce se vor regăsi pe această harta economică a României vor servi, printre altele, și la construcția unei strategii de dezvoltare, în funcție de polii de competitivitate identificați prin acest nou sistem electronic”, a spus ministrul economiei Florin Spătaru, la conferința de închidere Proiectului “Dezvoltarea capacității instituționale a Ministerului Economiei – SIPOCA 7”.

 În cadrul proiectului “Dezvoltarea capacității instituționale a Ministerului Economiei – SIPOCA 7”,  autoritatea centrală a elaborat Documentul de Politică Industrială ce reflectă preocupările referitoare la revitalizarea, consolidarea şi diversificarea bazei industriale a României prin creşterea competitivității sale, prin îmbunătăţirea capacităţii de inovare la nivelul întreprinderilor, utilizarea eficientă a resurselor naturale disponibile şi o specializare inteligentă, care  să conducă la realizarea de produse industriale cu valoare adăugată mare.

“Există o preocupare reală în rândul companiilor care fie vor să-și extindă activitatea, fie vor să investească în noi afaceri în România. În aceste condiții, este nevoie de o adresare directă către acești investitori care au nevoie de o imagine clară asupra unei strategii de dezvoltare economică de țară. Consider că prin instrumentele realizate în cadrul  proiectului contribuim la construcția unei imagini transparente și corecte pentru investitori și autorități deopotrivă”, a adăugat ministrul Spătaru.

Proiectul “Dezvoltarea capacității instituționale a Ministerului Economiei – SIPOCA 7” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă – SIPOCA 7 și are un buget de 9.816.257,52 lei, fiind implementat în perioada 10.08.2016 – 09.08.2022.

Articolul precedentO rețea de peste 11,000 de site-uri de investiții false vizează Europa
Articolul următorA amenințat cu moartea un martor pentru ajutorul dat polițiștilor, după ce două femei s-au bătut într-unmicrobuz

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.