Florin Cîțu: „Toate investițiile aflate în derulare vor merge mai departe”. Buget de 7 miliarde de lei pentru drumuri județene și comunale

Premierul Florin Cîțu a anunțat, astăzi, într-o postare pe contul său de Facebook, că toate investițiile aflate în derulare vor merge mai departe, dând ca exemplu în acest sens un nou program guvernamental, cu buget de 7 miliarde lei, pentru proiecte ce vizează constuirea ori modernizarea drumurilor județene și comunale.

„Plătim la timp facturile, o premieră în ultimii 30 de ani. Alocăm șapte miliarde de lei pentru proiectele care vizează drumuri județene și comunale care nu pot fi finanțate nici prin fonduri europene, nici prin PNRR sau alte surse. România trebuie să treacă la etapa următoare, trebuie să avem drumuri asfaltate în toată țara!”, spune premierul, în postarea citată. 
 
Programul de 7 miliarde de lei este unul separat de PNDL și alte programe guvernamental și urmează să fie înființat, a declarat pentru Economedia.ro un reprezentant al guvernului, relatează G4Media.ro.
 
Drumurile județene sunt gestionate de consiliile județene, iar cele comunale – de primării. Dacă noul program va funcționa după aceleași principii ca și PNDL, beneficiarii vor fi liderii locali care conduc primăriile și consiliile județene, adică o parte însemnată dintre cei care vor vota la congresul PNL din 25 septembrie noul președinte al partidului.
 
Vă reamintim că până în prezent, în cursa pentru scaunul de lider al liberalilor, s-au înscris Florin Cîțu și actualul lider, Ludovic Orban.
Articolul precedentRomânia, acoperită de PRAF SAHARIAN. Cât de periculos este pentru sănătate
Articolul următorA scăzut numărul elevilor și studenților în anul școlar 2020/2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.