Florin Cîțu: Economia merge în direcția bună, iar investițiile sunt importante

 

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că România a înregistrat în al doilea trimestru din acest an o creștere economică de 13,6%, ceea ce arată că „am recuperat pierderea de anul trecut”.

Șeful Guvernului a punctat că, din ce a văzut, creșterea s-a bazat în bună parte pe investiții. Cîțu a vorbit apoi despre creșterile de prețuri la energie și la materiale de construcții și a precizat că Guvenrul va veni cu soluții.

 „Au apărut informații în spațiul public, mai ales de la INS, care arată că economia merge în direcția bună. Aș vrea să mă refer mai ales la trimestrul II, unde creșterea a fost de 13,6%. Asta arată că am recuperat, nu știu câte țări din UE au făcut asta, am recuperat pierderea de anul trecut și să fim peste PIB-ul din 2019. Era pragul pe care trebuia să-l depășim, că 2019 a fost un an întreg bun, în care economia a funcționat fără perturbări. Deci am depășit perioada.

Avem o capacitate de producție în economie pe care am reuști să o păstrăm după 2020, când a fost un an bun. Așteptăm detaliile creșterii economice. Din ce am văzut, partea de investiții a fost importantă la contribuția creșterii economice.

Avem evoluții pe partea de prețuri, la energie, la materiale de construcții. Am prezentat câteva soluții mai ales pentru iarnă, consumatorul vulnerabil, dar ne gândim la soluții și pentru companii. Multe contracte vor fi modificate să țină cont de această creștere. Propunerea e să ținem cont și de creșterile, și de scăderile de prețuri”, a declarat premierul Florin Cîțu, la deschiderea conferinței cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPandemia a schimbat modul în care facem cumpărături. Ce spun specialiștii
Articolul următorÎmprumuturi-record făcute de Dan Vîlceanu, noul ministru de Finanțe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.